Legea salarizării – Ce spune Guvernul despre varianta proiectului cu care merge la Cotroceni. Declarațiile ministrului Pîslaru

Legea salarizării - Varianta proiectului legii salarizării din sistemul public, pe care o vom prezenta la Palatul Cotroceni, este o variantă obiectivă şi vom arăta liderilor politici că orice suplimentare este populistă, pentru că nu are o bază, a declarat, joi, ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru.
AGERPRES - J, 20 aug. 2026, 11:26
Legea salarizării - Ce spune Guvernul despre varianta proiectului cu care merge la Cotroceni. Declarațiile ministrului Pîslaru

Legea salarizării – „Din perspectivă profesională, varianta aceasta este o variantă obiectivă. (…) În acest moment, suntem pregătiţi, tehnic sau profesional, să arătăm liderilor politici că orice suplimentare este populistă, pentru că nu are o bază pe care o poţi fundamenta nu numai faţă de Comisia Europeană, ci şi faţă de cât îşi permite România”, a spus ministrul, la Digi24.

Acesta a reiterat că niciun venit salarial nu va scădea în urma legii salarizării, scrie Agerpres.

„Peste două treimi din salariile din zona publică vor avea ajustări pozitive, deci creşteri, nu extraordinare, dar vor fi creşteri şi nimeni nu va avea pierderi de venit salarial”, a explicat Pîslaru.

Potrivit acestuia, pentru întâlnirea de joi a liderilor politici, va prezenta „o versiune care să întrunească atât acordul Ministerului Finanţelor pe ceea ce putem să facem pe angajamentele României în perioada următoare, cât şi elementele de jalon pe care Comisia Europeană le solicită”.

Ministrul a menţionat, în context, că 12 miliarde de euro este limita maximă pe angajamentele României pentru aplicarea legii salarizării.

„Problema pe care o avem este că limita aceasta vizează bugetul pe care l-am putea avea conform Jalonului, dar trebuie să spunem de unde aducem aceşti bani. Deci, nu s-a schimbat această perspectivă. În încercarea de a ne îndrepta către ceea ce sindicatele sau sectorul de sănătate şi de educaţie au solicitat, evident, trebuia să adaugi bani la această anvelopă financiară chiar de 12 miliarde de euro. (…) Am avut această încercare de a putea adăuga la anvelopa financiară către sănătate şi educaţie, lucruri care, s-a demonstrat mai degrabă din discuţiile Comisia Europeană, nu sunt posibile”, a precizat ministrul Muncii.

Acesta a subliniat că toate variantele de salarizare pentru conducerile instituţiilor din sistemul de justiţie au fost reglate.

„Am văzut reacţia din sistemul de justiţie cu privire la anumite parametrizări legate de salariile dumnealor. Deja, din urmă cu două-trei săptămâni, ca urmare a consultărilor cu Ministerul Justiţiei, toate aceste salarizări pentru zona de conducere a sistemului de justiţie – CSM, Parchete, Înaltă Curte – au fost reglate, în mod evident, ca să respecte principiul egalităţii puterilor în stat. Deci, această problemă este rezolvată deja şi ştiau şi ei, probabil de la Ministerul Justiţiei, că se rezolvase”, a afirmat Pîslaru.

Preşedintele Nicuşor Dan discută joi cu liderii fostei coaliţii de guvernare, precum şi cu miniştrii interimari ai Finanţelor şi Muncii pe tema stadiului implementării proiectelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în condiţiile în care termenul limită este data de 31 august.

Te-ar mai putea interesa și
Startup-ul românesc .lumen își extinde activitatea în Japonia alături de Toyota Mobility Foundation
Startup-ul românesc .lumen își extinde activitatea în Japonia alături de Toyota Mobility Foundation
.lumen, compania românească din spatele Ochelarilor pentru Nevăzători, își extinde activitatea în Japonia alături de Toyota Mobility Foundation, trecând de la testarea tehnologiei la primii......
România a fost pe primul loc în UE la creşterea lucrărilor de construcţii, în luna iunie – date Eurostat
România a fost pe primul loc în UE la creşterea lucrărilor de construcţii, în luna iunie – date Eurostat
Lucrările de construcţii au scăzut în Uniunea Europeană, în luna iunie 2026, comparativ cu luna mai 2026, însă România ...
Nouă baterie de dimensiuni mari în România. 220 MWh, parteneriat între WALDEVAR și GEN-I, va fi gata peste un an
Nouă baterie de dimensiuni mari în România. 220 MWh, parteneriat între WALDEVAR și GEN-I, va fi gata peste un an
Pe măsură ce sistemele de stocare în baterii devin o componentă esențială a infrastructurii energetice, WALDEVAR Energy ...
DHL pariază pe China și investește 177 de milioane de euro în Shenzhen Gateway și lansarea unei noi rute intercontinentale
DHL pariază pe China și investește 177 de milioane de euro în Shenzhen Gateway și lansarea unei noi rute intercontinentale
DHL Express anunță că își extinde infrastructura logistică și rețeaua aeriană din China, consolidându-și capacitatea ...