Directorul Electrocentrale Bucureşti: Începem să nu mai putem să susţinem partea de achiziţii de gaze naturale

Electrocentrale Bucureşti începe să nu îşi mai poată susţine financiar achiziţiile de gaze naturale, în condiţiile în care compania are un grad de încasare de 60% pe partea de energie termică, restul fiind acoperit prin credite, însă şi acestea sunt tot mai greu de accesat, a declarat, marţi, directorul general al Electrocentrale Bucureşti, Gabriel Ignat, într-o conferinţă.
Economica.net - mar, 24 feb. 2015, 12:50
Directorul Electrocentrale Bucureşti: Începem să nu mai putem să susţinem partea de achiziţii de gaze naturale

‘Am avut un grad de încasare pe partea de energie termică de 60%, strict. Acesta nu poate să îţi aducă o sănătate nici în investiţii, nici măcar în susţinerea businessului de zi cu zi. Restul de 40%, de obicei, îl acoperim din credite. Chiar acum, în ianuarie, am încercat o nouă rundă. Am demarat procedura de achiziţie a unui credit, ieri am avut termenul, dar, din păcate, nicio bancă nu s-a prezentat. Începem să nu mai putem susţine financiar partea operaţională. Nu mai putem să mai susţinem partea de achiziţii de gaze naturale’, a explicat Gabriel Ignat.

El a precizat că datoria RADET către Electrocentrale Bucureşti a ajuns la 3,5 miliarde de lei. La rândul ei, compania are datorii către furnizori, iar la gazele naturale plata facturilor este la nivelul lunii noiembrie.

În context, Gabriel Ignat susţine că este necesară liberalizarea preţului la energie electrică.

‘Liberalizarea este un lucru bun, mai ales în Bucureşti, pentru că nu putem spune că este un oraş cu 100% asistaţi sociali. La Constanţa s-a liberalizat. Nu s-a murit nici de frig. Am gestionat şi Constanţa, iar gradul de încasare era aproape de 90%, pentru că nu mai aveam componenta de subvenţie şi, pe partea socială, primăria plăteşte celor care au nevoie să fie susţinuţi financiar’, a afirmat Ignat.

Întrebat despre fuziunea Electrocentrale cu RADET, acesta a spus că nu are informaţii şi că a auzit că termenul ar fi finalul acestuia an.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...