Merkel: Acordul cu Grecia, un bun punct de plecare, dar încă mai este mult de muncă

Cancelarul german Angela Merkel a salutat miercuri acordul convenit de Grecia şi creditorii săi internaţionali, printre care şi Uniunea Europeană, apreciind însă că ''încă mai este mult de muncă'', transmite AFP.
Economica.net - mie, 25 feb. 2015, 13:51
Merkel: Acordul cu Grecia, un bun punct de plecare, dar încă mai este mult de muncă

”Salut faptul că am reuşit să găsim un punct de plecare pentru negocierile cu noul guvern grec, dar încă ne aşteaptă multă muncă de acum încolo”, a spus Merkel, într-o conferinţă de presă la Berlin cu premierul suedez, Stefan Lofven.

Eurogrupul (miniştrii de finanţe din zona euro) a decis vineri seară să prelungească cu patru luni planul de ajutor financiar pentru Grecia, în anumite condiţii, potrivit comunicatului publicat la finalul reuniunii.

Comisia Europeană a confirmat marţi că Grecia a transmis lista propunerilor de reformă necesare pentru a obţine o extindere cu patru luni a programului de finanţare externă a ţării.

Lista include măsuri de combatere a corupţiei şi a evaziunii fiscale, a contrabandei cu combustibil şi ţigări. De asemenea, autorităţile de la Atena vor să implementeze măsuri de reformare a pieţei muncii şi să acorde subvenţii pentru plata utilităţilor şi pentru achiziţionarea alimentelor. Propunerile Greciei urmează să fie examinate de Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...