Ponta, despre procedura de dezechilibru macroeconomic în cazul României: Suntem într-o companie onorantă

Premierul Victor Ponta a comentat joi anunţul Comisiei Europene (CE) privind demararea procedurii de dezechilibru macroeconomic pentru România şi Portugalia, arătând că în acest caz ţara noastră se află 'într-o companie onorantă', alături de ţări precum Belgia, Olanda, Marea Britanie, Suedia şi Finlanda.
Economica.net - J, 26 feb. 2015, 12:17
Ponta, despre procedura de dezechilibru macroeconomic în cazul României: Suntem într-o companie onorantă

‘În urma analizei Comisie Europene s-au stabilit mai multe categorii de ţări: categorii cu probleme grave din punctul de vedere al dezechilibrelor macroeconomice – şi România nu este acolo; categorii de ţări cu deficit excesiv – iarăşi nu suntem acolo, că până la trei la sută mai avem foarte mult, noi am făcut 1,8%; şi o categorie în care România este într-o companie onorantă, adică alături de Belgia, Olanda, Marea Britanie, Suedia şi Finlanda, ţări care şi-au îmbunătăţit echilibrul macroeconomic, dar care au în continuare măsuri în acest sens’, a declarat Premierul Victor Ponta, după o vizită la Spitalul Militar din Capitală.

El a susţinut că, în continuare, România trebuie să ia măsuri care să întărească echilibrul macroeconomic, aşa cum procedează şi alte state, scrie Agerpres.

‘Dacă citiţi tot ceea ce a constatat, în mod corect, Comisia Europeană, şi anume România a ieşit şi a făcut progrese extraordinare faţă de perioada crizei din 2010, dar aşa este în continuare, trebuie să luăm măsuri – ca şi Belgia, Olanda, Finlanda, Suedia, Marea Britanie – să întărim echilibrul macroeconomic’, a arătat Ponta.

CE a decis să demareze procedura de dezechilibru macroeconomic pentru România şi Portugalia, două din cele 16 ţări identificate în luna noiembrie 2014 că înregistrează dezechilibre economice.

‘România înregistrează dezechilibre macroeconomice care necesita monitorizare şi acţiuni la nivel de politic. În cursul celor trei programe consecutive cu UE şi FMI, dezechilibrele externe şi interne au fost reduse în mod semnificativ. Cu toate acestea, riscurile de pe urma situaţiei net negativă a investiţiilor internaţionale şi o capacitate redusă de export pe termen mediu necesită atenţie. Mai mult, stabilitatea sectorului financiar a fost menţinută până acum, dar rămân vulnerabilităţi externe şi interne în sectorul bancar’, anunţa miercuri CE.

În total, 16 ţări europene au deschisă procedura de dezechilibru macroeconomic, în diferite faze. În urma deciziei de astăzi a CE, România a fost plasată în faza a doua dintre cele cele şase ale procedurii de dezechilibru macroeconomic.

‘Acesta este un set important şi echilibrat de decizii care reflectă în totalitate situaţia economică actuală. Comisia demonstrează atât importanţa reformelor structurale, cât şi respectul regulilor fiscale. Majoritatea statelor membre fac eforturile necesare. Altele trebuie să accelereze şi să intensifice eforturile de reformă, dar şi să îşi reducă deficitele şi datoria. Vom continua să le încurajăm în această direcţie, utilizând toate instrumentele legale aflate la dispoziţia noastră, dacă va fi necesar’, a declarat comisarul european responsabil pentru afaceri economice şi monetare, Pierre Moscovici.

Comisia va prezenta recomandările sale Consiliului European şi se aşteaptă să fie discutate la reuniunea miniştrilor Ecofin din luna martie. Tot în luna martie, Comisia va organiza o nouă rundă de întâlniri bilaterale cu statele membre pentru a le oferi oportunitatea să discute rapoartele de ţară.

Până la mijlocul lunii aprilie se aşteaptă ca statele membre să-şi prezinte noile programe naţionale de reformă şi noile programe de stabilitate sau convergenţă. Pe baza acestor informaţii, Comisia va prezenta în luna mai noile recomandări specifice pentru fiecare ţară cu privire la cele mai importante priorităţi care trebuie abordate.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: UMB și Danlin XXL au preluat amplasamentul loturilor Dintrău – Grințieș și Joseni – Ditrău
Autostrada Unirii A8: UMB și Danlin XXL au preluat amplasamentul loturilor Dintrău – Grințieș și Joseni – ...
Compania Națională de Investiții Rutiere, prin supervizorii desemnați, a pus, astăzi, la dispoziția antreprenorilor, amplasamentul loturilor 1D Joseni - Ditrău și 2A Ditrău - Grințieș pe......
Ciucu anunță că deblochează concursurile pentru posturile de manageri de teatre
Ciucu anunță că deblochează concursurile pentru posturile de manageri de teatre
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că urmează să fie organizate concursuri pentru posturile de manageri de teatre, ...
Ungurii de la MOL denunță tarifele foarte ridicate practicate de compania croată JANAF pentru tranzitul de petrol, de trei ori mai mare decât cele din Italia, Germania și Austria
Ungurii de la MOL denunță tarifele foarte ridicate practicate de compania croată JANAF pentru tranzitul de petrol, de ...
Compania maghiară MOL a transmis astăzi un comunicat în care susține că vrea să lămurească problema tarifelor de ...
Plățile către beneficiarii de asistență sociale vor fi efectuate mai devreme în luna martie
Plățile către beneficiarii de asistență sociale vor fi efectuate mai devreme în luna martie
Beneficiile de asistenţă socială aferente lunii februarie vor fi plătite mai devreme în luna martie, a anunţat marţi ...