Interpretările fiscale ale chatbot-urilor îți pot pune ANAF pe cap – consultant fiscal. Ce-au pățit doi români

Tot mai mulți români apelează la chatbot-uri pentru întrebări fiscale. Răspunsurile AI, deși sună bine, chiar profesionist, se dovedesc a fi greșite și generează penalități, dobânzi și declarații rectificative, spune un consultant fiscal.
Economica.net - J, 27 aug. 2026, 09:37
Interpretările fiscale ale chatbot-urilor îți pot pune ANAF pe cap - consultant fiscal. Ce-au pățit doi români

,,AI este util pentru orientare, dar devine riscant atunci când înlocuiește analiza faptică, documentele și încadrarea corectă. Totul începe de la niște întrebări simple: AI răspunde impecabil, fără ezitare, fără să clipească și fără să se întrebe dacă situația ta e mai complicată decât întrebarea. Și aici începe problema”, a declarat Ioana Dragu, consultant fiscal, Senior Manager la Think People.

Ea oferă și un exemplu recent. Un contribuabil care a tranzacționat printr-un broker extern a presupus, pe baza unui răspuns AI, că impozitul îi fusese reținut automat de acesta.

„Nu fusese. Brokerul nerezident nu intră în mecanismul de reținere la sursă din România, iar obligația de declarare prin Declarația Unică îi revenea contribuabilului. Din păcate, acesta a aflat abia după 4-5 ani prin decizie de impunere din oficiu, fiindu-i calculate dobânzi și penalități de 55%”, a mai arătat Dragu.

Cazurile de acest tip sunt mai frecvente decât par.

Alida Dragotă, consultant în cadrul aceleiași firme, menționează și situația dividendelor din străinătate, un subiect pe care AI-ul îl tratează simplist, ignorând convențiile de evitare a dublei impuneri.

,,Un contribuabil cu dividende din Irlanda, unde impozitul reținut a fost de 25%, a aflat ulterior că România recunoaște doar 3% din acesta, conform convenției bilaterale. Diferența rămâne de plată. Costul unui sfat eronat nu este doar financiar. Pe lângă dobânzi și penalități, contribuabilul suportă timp pierdut cu declarații rectificative, stres administrativ și, în cazul companiilor, risc reputațional. De multe ori e mai scump să îndrepți decât să previi”, notează Alida Dragotă, Consultant, Think People.

AI-ul e rapid și poate fi util, dar nu știe contextul. Nu știe dacă ai avut o pierdere anul trecut, dacă urmează o restructurare sau dacă există o decizie fiscală care schimbă tot calculul. Consultantul știe.

AI e bun la vorbit. Consultantul e bun la analizarea situației, mai spun consultanții fiscali.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Record – Preţurile grâului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Record – Preţurile grâului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago a urcat miercuri la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul îngrijorărilor că războiul dintre Rusia şi Ucraina ar putea......
Un nou șef peste Mega Image și Profi. Ahold Delhaize a nominalizat o australiancă pentru funcția de CEO pentru Europa și Indonezia
Un nou șef peste Mega Image și Profi. Ahold Delhaize a nominalizat o australiancă pentru funcția de CEO pentru Europa ...
Consiliul de Supraveghere al Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi din România, a nominalizat-o pe Margaret ...
ROMÂNIA TV | ANCHETĂ – Jaf la CCI Prahova din banii mediului privat! Salarii halucinante, sinecuri part-time și o instituție controlată de Mihaela Hristache
ROMÂNIA TV | ANCHETĂ – Jaf la CCI Prahova din banii mediului privat! Salarii halucinante, sinecuri part-time și ...
O investigație despre cum sunt furați banii firmelor din Prahova. Salarii de până la 17.000 de lei pentru contracte part-time. ...
Criză mondială – Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare gravă. Alertă pentru aprovizionarea cu alimente şi biodiverstitate (FAO)
Criză mondială – Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare gravă. Alertă pentru aprovizionarea ...
Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare precară, ceea ce ameninţă aprovizionarea mondială ...