Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite să limiteze posibile interferenţe din partea serviciilor de informaţii, inclusiv limitarea numărului de mandate la conducerea acestor instituţii.
AGERPRES - vin, 28 aug. 2026, 18:58
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii

„În ceea ce priveşte aspectele care ţin de influenţa serviciilor în zona economică, politică, lucrurile nu se rezolvă întotdeauna printr-o persoană sau alta. Statele democratice au practici instituţionale prin care rezolvă şi limitează posibile interferenţe. Se instituie un control care este fără echivoc. Se limitează durata mandatelor pe toate poziţiile vulnerabile sau cele care pot acumula o putere care la un moment dat poate fi folosită altfel. Vedem şi în România, o parte din mandate sunt limitate. Sunt diferite mecanisme de control şi de limitări pe care nu avem altceva de făcut decât să le preluăm din statele democratice şi să le punem în legislaţia noastră, în aşa fel încât să nu avem aceste discuţii legate de influenţe”, a afirmat el, pentru Prima News.

În ceea ce priveşte oportunitatea retragerii lui Lucian Pahonţu din funcţia de şef al SPP, Bolojan a replicat că decizia aparţine Administraţiei Prezidenţiale.

„Evaluarea trebuie să se facă administrativ de către autoritatea care are compentenţă asupra acestui serviciu, care este Administraţia Prezidenţială, nu Guvernul. Ca să poţi emite judecăţi, trebuie să ai date, fără echivoc, în astfel de situaţii. Or, în afară de ceea ce a apărut în spaţiul public, nu am alte date. Consider că fiecare om răspunde pentru ceea ce face. Din punctul acesta de vedere, cu cât se clarifică ceea ce s-a întâmplat în ’89, ce fel de implicare a fost sau nu, cu atât lucrurile sunt mai clare”, a explicat prim-ministrul interimar.

Ilie Bolojan a subliniat importanţa încrederii în instituţii, ca o „condiţie de bază” a sistemelor democratice.

El a admis că între demnitari şi ofiţerii SPP se creează o anumită apropiere, dar a adăugat că trebuie să existe o separaţie între aspectele politice şi cele care ţin de siguranţa demnitarilor.

„În general, ofiţerii serviciului de protecţie, fiind în permanenţă cu demnitarii, intră la un moment dat într-o relaţie cu ei, inevitabil. Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii. (…) Am mai stat la masă cu ei. Atunci când aveam deplasări şi a trebuit să ne oprim undeva şi să mâncăm cu toţii, mi s-a părut un aspect de colegialitate să stai la masă. Dar există o separaţie între aspectele, să spunem, politice şi cele de siguranţa demnitarilor”, a transmis el. 

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate,......
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
FMI a revizuit, în scădere semnificativă, estimările pentru evoluţia economiei româneşti în acest an. PIB va avea ...
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea ...
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...