Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele Nicuşor Dan, îi va înceta mandatul de edil în 30 de zile şi a anunţat că echipa sa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei, de la sfârşitul lunii septembrie.
AGERPRES - vin, 28 aug. 2026, 19:01
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei

„Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea ANI, cu tot cu amendamentul anti-Timişoara introdus de PSD şi AUR. Asta înseamnă că în 30 zile, îmi va înceta mandatul de primar al Timişoarei. 52.000 voturi ale timişorenilor, anulate, scuipate. Am primit deja două sancţiuni rămase definitive în instanţă pentru o semnătură dată pe o copie a unui document perfect legal făcut în întregime de fostul primar, în a doua zi din primul mandat, acum şase ani. Acum voi primi o a treia sancţiune, una nou inventată, încetarea mandatului, pentru ceva ce aceeaşi lege nouă nu mai consideră o faptă sancţionabilă”, arată Dominic Fritz, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

El afirmă că sunt foarte vizibile „abuzul grosolan, răzbunarea politică şi încălcarea Constituţiei”, în această speţă şi că „statul de drept în România nu mai există”.

„Nicio contorsiune a majorităţii PSD la Curtea Constituţională nu poate ascunde adevărul: statul de drept în România nu mai există. PSD este un partid care nu mai are nicio şansă să câştige lupta democratică, aşa că foloseşte instrumentele dictatorilor pentru a-şi păstra puterea. Împreună cu aliaţii lor din justiţie şi instituţii precum ANI, toţi aliniaţi în spatele unui singur obiectiv: să poată prăda nestingheriţi resursele României. Să ia banii din taxele voastre şi să-i bage în cutiile lor de pantofi”, punctează Fritz.

Preşedintele USR acuză PSD de lipsă de democraţie, iar pentru aceasta, social-democraţii au nevoie să distrugă încrederea oamenilor în alternativa democratică pe care USR şi el le-a oferit-o.

„Pentru asta au nevoie să distrugă nu un om, că nu e despre mine aici. Pentru asta au nevoie să distrugă încrederea voastră că se poate altfel. USR e ţinta lor pentru că USR a livrat. De ce au votat moţiune după moţiune împotriva miniştrilor USR? De ce mobilizează întreaga maşinărie mafiotă a sistemului pentru a scăpa de primarul Timişoarei? Pentru că cel mai mare pericol pentru ei este să vadă cetăţenii că da, un politician poate să schimbe lucrurile în bine, poate să aibă rezultate, aşa cum eu cu echipa mea am transformat Timişoara”, explică Dominic Fritz.

Primarul în funcţie al Timişoarei susţine că succesul USR este „spaima PSD” şi de aceea social-democraţii să scape de progresişti cu orice preţ, iar acum se pregătesc de guvernare.

„Ne aşteaptă vremuri grele. Dar cu cât mai grele sunt vremurile, cu atât mai mare trebuie să fie îndârjirea noastră. Vă rog să mă credeţi: sunt mai hotărât ca niciodată să continui lupta cu caracatiţa care ne fură banii şi speranţa. Votul dat de timişoreni în 2024, pentru un mandat de patru ani, mă obligă în continuare. Echipa mea de viceprimari va prelua interimar conducerea primăriei, de la sfârşitul lui septembrie. Eu rămân timişorean. Rămân şi preşedintele USR şi voi lupta alături de mii şi mii de români care nu acceptă ca ţara să se predea PSD. Nu vor scăpa nici de mine, nici de voi. Pentru asta vă mulţumesc. Ei au dreptul pervertit de partea lor. Noi avem dreptatea de partea noastră. Şi împreună, mergem înainte. Şi vom câştiga”, transmite Dominic Fritz.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în valoare de 233,07 milioane......
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...