Banca Centrală a Ţărilor de Jos a transferat în Marea Britanie 86 de tone de aur din rezerervele sale din SUA și Canada

Banca Centrală a Ţărilor de Jos (DNB) a anunţat miercuri că a transferat 86 de tone din rezervele sale de aur din Statele Unite şi Canada spre Londra (Marea Britanie), invocând "instabilitatea geopolitică crescută", informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 02 sept. 2026, 18:11
Banca Centrală a Ţărilor de Jos a transferat în Marea Britanie 86 de tone de aur din rezerervele sale din SUA și Canada

În perioada martie-august 2026, aproximativ 86 de tone de aur au fost mutate din New York şi Ottawa la Londra. Este vorba de aproape o treime din cele aproximativ 313 tone de aur pe care DNB le deţinea la New York şi Ottawa. Transferul a fost efectuat parţial prin tranzacţii de cumpărare şi vânzare şi parţial prin transportul fizic al aurului, a precizat banca. „Prin combinarea achiziţiilor, vânzărilor şi transportului fizic, riscurile asociate cu mutarea fizică a unei cantităţi mari de aur au fost distribuite”, a informat DNB.

„În contextul instabilităţii geopolitice crescute, DNB îşi consolidează pregătirea pentru crize. Îmbunătăţirea negociabilităţii aurului olandez şi, prin urmare, a vitezei cu care acesta poate fi mobilizat într-o criză, face parte din acest proces”, a informat instituţia monetară într-un comunicat. Potrivit DNB, rezervele de aur sunt mai uşor de tranzacţionat din Londra decât din New York şi Ottawa. „Acest lucru permite DNB să îşi desfăşoare rezervele cât mai repede posibil în situaţii de criză”, a precizat banca.

„Graţie acestei măsuri, am îmbunătăţit disponibilitatea rezervelor noastre de aur. Plecăm de la principiul că nu va trebui niciodată să recurgem la ele, dar este totuşi necesar să ne consolidăm rezistenţa şi pregătirea”, a precizat preşedintele DNB, Olaf Sleijpen.

La finele anului 2025, rezervele totale de aur ale Ţărilor de Jos se ridicau la 612,4 tone şi erau evaluate la 72,2 miliarde de euro. Aurul este păstrat în diferite locaţii pentru a minimiza riscul. În Olanda, aurul este păstrat în centrul DNB din Zeist.

Înainte de transfer, DNB păstra la New York cea mai mare parte (31,3%) din rezervele sale de aur. Acum această pondere va scădea până la 18,5%. De asemenea, ponderea rezervelor de aur păstrate la Ottawa va scădea de la 19,7%, până la 18,5%. Londra va găzdui acum cea mai mare parte (32,1%) din rezervele de aur ale Ţărilor de Jos, restul de 30,8% fiind păstrate la Zeist.

Aurul DNB este depozitat la Banca Angliei, care deţine lingouri în valoare de peste 780 de miliarde de dolari americani pentru alte instituţii monetare, precum şi pentru anumiţi clienţi comerciali. Această cantitate de metal preţios consolidează poziţia Londrei de cea mai lichidă piaţă de aur din lume, unde lingouri în valoare de sute de miliarde de dolari îşi schimbă proprietarii în fiecare săptămână. Acest lucru facilitează operaţiunile băncilor centrale de vânzare sau creştere a rezervelor lor, precum şi folosirea aurului ca garanţie pentru a strânge dolari.

Sursa foto: Dnb.nl

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Soluție inovatoare pentru camioanele care rămân fără frâne. Rampa de urgență care previne accidente catastrofale
VIDEO Soluție inovatoare pentru camioanele care rămân fără frâne. Rampa de urgență care previne accidente catastrofale
Rampa de urgență pentru vehicule grele este un element de siguranță rutieră care permite vehiculelor ce întâmpină probleme la sistemul de frânare să se oprească în condiții de......
Veste bună pe Dunăre: Debitul la intrarea în țară începe să crească, dar rămâne încă la o treime față de media obișnuită
Veste bună pe Dunăre: Debitul la intrarea în țară începe să crească, dar rămâne încă la o treime față de media obișnuită
Debitul Dunării la intrarea în ţară, pe secţiunea Baziaş, va fi în creştere uşoară pe parcursul zilei de duminică, ...
Mai multe aeroporturi din estul Poloniei au fost închise, în urma celor 76 de atacuri cu rachete rusești asupra Ucrainei din ultima săptămână
Mai multe aeroporturi din estul Poloniei au fost închise, în urma celor 76 de atacuri cu rachete rusești asupra Ucrainei ...
Forțele Armate Poloneze au anunțat duminică faptul că au luat măsuri preventive legate de atacurile cu rachete rusești ...
Schimbare istorică pe piața luxului mondial: Chinezii renunță la produsele noi de la LVMH sau Hermès și trec masiv la articole second-hand
Schimbare istorică pe piața luxului mondial: Chinezii renunță la produsele noi de la LVMH sau Hermès și trec masiv ...
În contextul în care economia chineză se chinuie să îşi revină după pandemie, chiar şi marii producători mondiali ...