Al doilea tren Hyperion va fi gata până la 1 iunie

Firma Softronic din Craiova va finaliza până la sfârşitul lunii mai cel de-al doilea tren Hyperion care, de la 1 iunie, va circula pe distanţa Craiova-Bucureşti-Constanţa şi retur, primul tren de acest fel fiind realizat anul trecut, iar în prezent circulă pe ruta Craiova-Bucureşti-Braşov şi retur.
Economica.net - mie, 04 mart. 2015, 13:18
Al doilea tren Hyperion va fi gata până la 1 iunie

Radu Zlatian, consultant al firmei Softronic, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, că până în acest moment construcţia metalică a celui de-al doilea tren Hyperion a fost integral realizată şi toate echipamentele au fost contractate, iar în cursul lunii martie acestea urmează să ajungă la Craiova de la firma elveţiană ABB. ‘Cel de-al doilea tren va fi gata până la sfârşitul lunii mai, iar de la 1 iunie va circula pe distanţa Craiova-Bucureşti-Constanţa şi retur. Construcţia metalică a fost realizată integral, iar în cursul lunii martie urmează să ajungă, de la firma ABB, toate echipamentele care au fost contractate’, a spus Zlatian.

Potrivit sursei citate, la 1 ianuarie 2016, firma Softronic va pune în circulaţie cel de-al treilea tren Hyperion. ‘S-a hotărât să se lanseze în producţie şi cel de-al tren care va fi gata până la 1 ianuarie 2016’, a mai afirmat Radu Zlatian.

Trenul Hyperion a fost realizat de firma Softronic prin intermediul unui proiect cu finanţare europeană. Potrivit lui Zlatian, activitatea de cercetare-dezvoltare, adică partea de execuţie şi încercările pentru validarea execuţiei au fost realizate prin acest proiect.

‘Mai mult decât atât s-a făcut şi pregătirea de fabricaţie, inclusiv dotarea cu utilaje noi de înaltă performanţă. Toate cheltuielile legate de fabricarea prototipului, care se ridică la circa 5 milioane de lei, aparţin, însă, firmei Softronic. Proiectul, care a constat în partea de cercetare şi partea de punere în fabricaţie, inclusiv dotarea cu utilaje, a costat peste 10,2 milioane lei, din care contribuţia Softronic a fost de peste 6,2 milioane lei. Proiectul a durat doi ani şi jumătate, din ianuarie 2012, şi s-a finalizat în iunie 2014’, a mai afirmat Radu Zlatian. Acesta a mai spus că trenul este considerat un succes, iar viabilitatea produsului este demonstrată şi de faptul că acesta are avizele pentru a putea rula pe căile ferate europene.

Preţul unui bilet cu trenul Hyperion este de 30,5 lei pe distanţa Craiova-Bucureşti Nord, de 25 lei pe distanţa Bucureşti Nord-Braşov şi de 47,5 lei pe distanţa Craiova-Braşov.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...