Ambasadorul Rusiei la Alianţa Nord-Atlantică: NATO are un vis – un ‘Maidan rusesc’

Declaraţiile reprezentanţilor NATO făcute la Riga, în Letonia, demonstrează că Alianţa Nord-Atlantică are un vis care constă în organizarea unui 'Maidan rusesc', a declarat joi ambasadorul Federaţiei Rusiei pe lângă Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, Aleksandr Gruşko, citat de agenţia de presă RIA Novosti.
Economica.net - vin, 06 mart. 2015, 08:10
Ambasadorul Rusiei la Alianţa Nord-Atlantică: NATO are un vis - un 'Maidan rusesc'

Într-o alocuţiune rostită joi în cadrul Conferinţei interparlamentare privind politica externă şi de securitate comună, ce s-a desfăşurat în capitala Letoniei, secretarul adjunct al NATO, Alexander Vershbow, a declarat că scopul autorităţilor ruse ‘este, se pare, de a face din Ucraina un stat nevalid şi de a reduce la tăcere sau de a discredita vocile alternative din Rusia pentru a preveni un ‘Maidan rusesc”.

‘Declaraţiile de la Riga demonstrează preocuparea pentru democraţie şi politica internă a Rusiei. Cel puţin acum ştim că NATO are un vis – un ‘Maidan rusesc”, afirmă Gruşko în declaraţia sa, postată pe contul de Twitter al misiunii permanente a Rusiei pe lângă Alianţa Nord-Atlantică.

În plus, potrivit diplomatului rus, declaraţiile de la Riga pun sub semnul întrebării nivelul de informare al NATO în privinţa eforturilor de dezamorsare a crizei ucrainene în cadrul ‘formatului Normandia’ (Germania, Franţa, Ucraina şi Rusia).’Nu prea cred’, a remarcat el, ca reacţie la afirmaţia lui Vershbow conform căreia soldaţi ruşi mor în număr mare în estul Ucrainei.

‘Declaraţiile de la Riga nu sunt decât un alt set de argumente chemate să justifice atitudinea de confruntare a Alianţei Nord-Atlantice faţă de Rusia’, a mai spus Gruşko.

Consiliul ştiinţific de pe lângă Consiliul Securităţii Rusiei va elabora măsuri pentru a contracara destabilizarea situaţiei politice din ţară după scenariul ‘revoluţiilor colorate’, relata la 4 martie unele mass-media ruse. În prezent, această instituţie lucrează asupra ‘măsurilor de protejare a suveranităţii ţării’ şi raportează permanent preşedintelui rus Vladimir Putin cu privire la ameninţările apărute. ‘Revoluţiile colorate’ şi combaterea lor reprezintă una din principalele teme care este discutată la aproape fiecare reuniune a Consiliului Securităţii Rusiei, după cum a relatat Politrussia.com.

Te-ar mai putea interesa și
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte să începi activitatea – avocați
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte ...
Este esențial să se verifice dacă un PFA a fost înființat corect și în concordanță cu activitățile care urmează să fie desfășurate efectiv. Indiferent dacă activitatea PFA-ului se......
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu ...
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...