Anul 2014 a fost cel mai sigur an din istoria aviaţiei civile – IATA

Anul 2014 a fost cel mai sigur an din istoria aviaţiei civile, în pofida celor două accidente în care au fost implicate avioane aparţinând companiei Malaysia Airlines, a anunţat, luni, Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA), transmit AFP şi Reuters.
Economica.net - lun, 09 mart. 2015, 12:51
Anul 2014 a fost cel mai sigur an din istoria aviaţiei civile - IATA

Potrivit IATA, deşi numărul celor care au murit din cauza unor accidente aeriene în 2014 a fost mai mare decât media ultimilor ani, numărul accidentelor mortale raportat la cel al zborurilor a atins un minimum istoric.

‘Deşi securitatea aeriană a fost un subiect care a ţinut prima pagină a ziarelor în 2014, datele arată că zborul cu avionul continuă să îşi îmbunătăţească performanţele de securitate’, a declarat directorul general al IATA, Tony Tyler.

În 2014, IATA a numărat 12 accidente mortale cu 641 de decese, comparativ cu o medie de 19 accidente mortale cu 517 decese pe an în perioada 2009 – 2013. Acestea se traduc într-o ‘rată de accident’ de 0,23 accidente la un milion de zboruri sau un accident la fiecare 4,4 milioane zboruri. Este vorba de cea mai mică rată de accident din istoria aviaţiei civile. În 2013, această rată a fost de 0,41 accidente la un milion de zboruri.

IATA a precizat că datele sale statistice pe 2014 nu includ şi prăbuşirea avionului Boeing 777, aparţinând companiei Malaysia Airlines (zborul MH17), doborât în luna iulie de o rachetă sol aer în estul Ucrainei, dar care oficial nu a fost clasificat ca un accident.

Tony Tyler, care a catalogat pierderea MH17 cu 298 de pasageri şi membri ai echipajului drept un ‘act inacceptabil de agresiune’, a subliniat că guvernele şi industria aeriană trebuie să găsească modalităţi pentru reducerea riscului zborurilor peste zonele de conflict.

Alt eveniment de răsunet în 2014 a fost dispariţia avionului MH370 al Malaysian Airlines, care, la data de 8 martie 2014, a dispărut în timpul unei curse între Kuala Lumpur şi Beijing.

După dispariţia avionului malaezian, Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (ICAO), o agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite, a propus un nou standard, care obligă avioanele comerciale să-şi raporteze poziţia la fiecare 15 minute. IATA s-a declarat în favoarea acestei iniţiative, dar a criticat termenul limită propus iniţial, decembrie 2015.

Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) reprezintă aproximativ 250 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 80% din traficul aerian mondial.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai dura însă
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai ...
Prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, la Târgu Mureş, că în zilele următoare Romgaz va semna efectiv contractul de preluare a combinatului chimic Azomureş, după ce vineri......
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente unui contract pentru serviciile publice oferite, pentru simplul fapt că acel contract nu există
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente ...
Operatorul Ferotrafic - TFI nu a încheiat cu statul, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), un contract de servicii ...
Cartel Alfa: Retorica economică neoliberală încearcă să prezinte revendicările lucrătorilor drept o „presiune bugetară nejustificată”. Angajații din sectorul privat și cel bugetar au interese comune
Cartel Alfa: Retorica economică neoliberală încearcă să prezinte revendicările lucrătorilor drept o „presiune ...
Nota de plată a dezechilibrelor bugetare nu poate fi pusă din nou pe umerii lucrătorilor, iar incapacitatea sau lipsa ...
Cazino Music Festival va debuta la Constanța în luna septembrie. Urmează 11 weekenduri de muzică clasică la malul Mării Negre. Biletele au fost scoase la vânzare
Cazino Music Festival va debuta la Constanța în luna septembrie. Urmează 11 weekenduri de muzică clasică la malul Mării ...
Cazinoul din Constanța a anunțat astăzi că din această toamnă inaugurează un nou festival internațional de muzică, ...