Steinmeier: În privinţa aderării României la Schengen, trebuie identificată o soluţie care să permită progrese

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit luni, la Palatul Cotroceni, pe ministrul de Externe al Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, cu care a discutat despre relaţiile româno-germane, temele de actualitate de pe agenda europeană şi aderarea la Schengen, informează Administraţia Prezidenţială.
Economica.net - lun, 09 mart. 2015, 13:25
Steinmeier: În privinţa aderării României la Schengen, trebuie identificată o soluţie care să permită progrese

Potrivit sursei citate, în cadrul discuţiilor au fost trecute în revistă stadiul şi perspectivele relaţiilor româno-germane, de ambele părţi fiind remarcată dinamica accentuată, din ultima perioadă, a vizitelor bilaterale la cel mai înalt nivel, dovadă a caracterului privilegiat al relaţiilor româno-germane.

‘Preşedintele României a arătat că Germania continuă să fie cel mai important partener comercial al ţării noastre şi a pledat pentru atragerea de noi investitori, subliniind reuşitele unor mari companii germane în România’, se arată în comunicat.

Administraţia Prezidenţială menţionează că în cadrul întâlnirii au fost abordate şi teme de actualitate de pe agenda europeană, în mod deosebit situaţia ţarilor din vecinătatea estică.

‘Domnul Preşedinte Klaus Iohannis a reafirmat susţinerea parcursului european al Republicii Moldova. Ministrul german a menţionat ca şi Berlinul acorda aceeaşi importanţa menţinerii orientării proeuropene a acestui stat’, precizează Administraţia Prezidenţială.

Cei doi interlocutori au discutat şi despre evoluţiile preocupante din Ucraina, precum şi despre situaţia din statele Balcanilor de Vest.

‘În privinţa aderării României la spaţiul Schengen, oficialul german a subliniat că trebuie identificată o soluţie care să permită progrese în realizarea acestui obiectiv’, arată Administraţia Prezidenţială.

În cursul după-amiezii, preşedintele Iohannis se află la Sibiu, unde Frank-Walter Steinmeier va primi titlul de cetăţean de onoare al oraşului.

Şeful statului şi ministrul de Externe al Republicii Federale Germania vor participa apoi la manifestarea festivă a Forumului Democrat al Germanilor din România, care sărbătoreşte 25 de ani de existenţă, şi la vernisajul expoziţiei ‘Minoritatea germană din România – trecut şi prezent în Europa unită’, de la Palatul Brukenthal.

Ministrul de Externe al Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, se află în vizită oficială în România.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...