ANPIS: Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani primesc în continuare alocaţia de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional

Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot beneficia în continuare de alocaţia de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, în condiţiile prevăzute de lege, a anunţat joi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 17 sept. 2026, 21:53
ANPIS: Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani primesc în continuare alocaţia de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional

„Potrivit Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul la alocaţie nu încetează la împlinirea vârstei de 18 ani în cazul tinerilor care îşi continuă studiile. Aceştia beneficiază de alocaţie până la terminarea cursurilor învăţământului liceal sau profesional”, se arată într-un comunicat al instituţiei transmis joi.

De asemenea, în cazul tinerilor cu handicap, alocaţia de stat pentru copii se acordă şi după împlinirea vârstei de 18 ani, pe perioada în care aceştia urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

ANPIS precizează că, pentru continuarea acordării alocaţiei de stat, tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează în continuare cursurile liceale sau profesionale trebuie să se adreseze unităţii de învăţământ la care sunt înscrişi. Cererea pentru acordarea alocaţiei de stat se depune la unitatea de învăţământ şi trebuie să fie însoţită de: actul de identitate al tânărului; adeverinţa eliberată de unitatea de învăţământ, din care să rezulte că tânărul urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, că studiile sunt continuate fără întrerupere şi că nu repetă anul şcolar; după caz, documentele medicale care justifică repetarea anului şcolar din motive de sănătate.

„Cererea este completată de tânărul care a împlinit vârsta de 18 ani. În cadrul acesteia poate fi indicată şi modalitatea în care acesta doreşte să primească alocaţia – prin mandat poştal sau într-un cont bancar, conform prevederilor legale”, precizează ANPIS.

Totodată, unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare transmit agenţiilor teritoriale teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială, până la data de 1 octombrie a fiecărui an, situaţia centralizatoare a elevilor înscrişi în anul şcolar care au împlinit vârsta de 18 ani şi se încadrează în condiţiile de acordare a dreptului. În această situaţie sunt incluşi şi elevii unităţilor de învăţământ private acreditate sau autorizate în condiţiile legii.

Pe parcursul anului şcolar, inspectoratele şcolare comunică lunar agenţiilor teritoriale şi situaţiile tinerilor de peste 18 ani care nu mai urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional.

Potrivit ANPIS, pe parcursul anului şcolar 2025-2026, peste 200.000 de tineri care au împlinit vârsta de 18 ani şi au urmat cursurile învăţământului liceal sau profesional, au primit alocaţia de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Stat vs privat. Unde este de preferat să lucreze românii care au responsabilități legate de copii sau adulți cu handicap
Stat vs privat. Unde este de preferat să lucreze românii care au responsabilități legate de copii sau adulți cu handicap
Ponderea românilor angajați la stat care se confruntă cu obstacole legate de locul de muncă și în desfășurarea activității profesionale pentru că au și responsabilități de îngrijire a......
Compania românească Hiarom Invest livrează un nou vehicul cu caracteristici de excepție
Compania românească Hiarom Invest livrează un nou vehicul cu caracteristici de excepție
După ce a prezentat la expoziția internațională InnoTrans un camion șină – șosea de sudură pe care, mai apoi, l-a ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu o nouă achiziție
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în construcție proiectul Estoria City din zona Pallady din Capitală, vrea să ...
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi "distrus" dacă ar lansa o procedură ...