Noul preşedinte grec se angajează să lupte împotriva crizei şi „pentru Europa”

Noul preşedinte al Greciei, Prokopis Pavlopoulos, şi-a luat vineri angajamentul să lupte împotriva sărăciei şi a şomajului, pentru Grecia, dar şi "pentru Europa însăşi", transmite AFP.
Economica.net - vin, 13 mart. 2015, 21:18
Noul preşedinte grec se angajează să lupte împotriva crizei şi

„Trebuie să contribuim cu toţii la lupta împotriva flagelului sărăciei şi şomajului”, a declarat Prokopis Pavlopoulos, profesor de drept public în vârstă de 64 de ani şi fost ministru conservator, la scurt timp după ceremonia de învestire.

Rata şomajului din Grecia, după şase ani de recesiune, este în continuare de peste 26%, iar nivelul sărăciei atinge 23,1%, potrivit statisticilor oficiale.

„Lupta dusă de Grecia nu are în vedere numai poporul său, ea este şi pentru Europa însăşi”, a afirmat şeful statului elen. „Din nefericire, criza a obligat Europa să facă paşi înapoi în ultimii ani”, a adăugat el.

Noul preşedinte proeuropean a fost ales în februarie cu o largă majoritate a deputaţilor, pentru un mandat de cinci ani. El a fost propus de premierul Alexis Tsipras, al cărui guvern condus de stânga radicală încearcă să negocieze cu creditorii internaţionali un nou plan de reforme, debarasat de măsurile de austeritate economică care au apăsat asupra ţării cu începere din 2010. Grecia luptă din greu să convingă unii parteneri europeni, în special Germania, să relaxeze politica de reforme impuse Atenei.

Candidatura lui Pavlopoulos i-a surprins pe unii dintre membrii Syriza, fiind cunoscut faptul că a ajutat la numirea unor prieteni în cadrul administraţiei în perioada cât a ocupat funcţia de ministru de interne, între 2004 şi 2009.

Reputaţia sa a fost din nou afectată cu prilejul protestelor violente din 2008, declanşate de uciderea unui licean de 15 ani de către un poliţist la Atena.

Mai recent, i s-a reproşat că nu a intervenit când un membru al formaţiunii de extremă dreapta Zori Aurii a pălmuit o deputată comunistă sub ochii săi, în 2012, în cursul unei dezbateri televizate.

Noul preşedinte, care îi succede lui Carolos Papoulias, va putea duce la îndeplinire maxim două mandate de cinci ani. Susţinătorii săi remarcă fineţea sa diplomatică şi vastele competenţe în drept, mai scrie France Presse.

Te-ar mai putea interesa și
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în cadrul procedurii de atribuire a contractului ”Achiziția de 23 locomotive......
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea la jumătate
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea ...
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, bugetul aferent PAC 2028-2034 ...
Lege nouă pentru recalcularea creditelor cu ROBOR prin aplicarea IRCC – proiect aprobat de Senat
Lege nouă pentru recalcularea creditelor cu ROBOR prin aplicarea IRCC – proiect aprobat de Senat
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor şi raportate ...