Instanţa Supremă judecă dosarul lui Dan Adamescu

Instanţa Supremă judecă dosarul în care Dan Adamescu a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare pentru mituirea unor magistraţi.
Economica.net - lun, 16 mart. 2015, 08:23
Instanţa Supremă judecă dosarul lui Dan Adamescu

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat în februarie pe omul de afaceri Dan Adamescu la 4 ani şi 4 luni închisoare cu executare într-un dosar de corupţie privind soluţii favorabile în dosare de insolvenţă.

Potrivit DNA, în decembrie 2013, Dan Adamescu a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro şi 5.000 euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa de la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă, pentru ca în schimb magistraţii să dispună în dosare privind procedura insolvenţei soluţii favorabile unora dintre societăţile la care era acţionar.

Dan Adamescu este unul dintre cei mai bogaţi români, cu o avere estimată de revista Forbes la 900-950 de milioane de euro. Adamescu deţine, printre altele, Astra Asigurări, liderul pieţei de profil din România, magazinul Unirea din Bucureşti, hotelul Intercontinental, clubul de fotbal Oţelul Galaţi şi cotidianul România Liberă.

Un judecător din dosarul lui Adamescu, condamnat la 22 ani închisoare

Mircea Moldovan, unul dintre judecătorii mituiţi de omul de afaceri Dan Adamescu, a fost condamnat luni de Curtea de Apel Bucureşti la 22 ani închisoare.

Potrivit deciziei instanţei, Mircea Moldovan, judecător la Tribunalul Bucureşti la data faptelor, a fost condamnat pentru mai multe infracţiuni de corupţie, pedeapsa de bază fiind de 6 ani şi 10 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 15 ani şi 2 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), astfel încât el va executa în final pedeapsa de 22 de ani închisoare.

De asemenea, lui Mircea Moldovan i s-au confiscat mai multe bunuri (un telefon, un televizor) şi sume de bani, fiind menţinut sechestrul pe un autoturism Mercedes Benz ML 320.

Te-ar mai putea interesa și
Bere Made in România – Pe ce loc se află România în topul producătorilor de bere din UE (date Eurostat)
Bere Made in România – Pe ce loc se află România în topul producătorilor de bere din UE (date Eurostat)
Ţările membre ale Uniunii Europene au produs anul trecut o cantitate totală de 34,4 miliarde de litri de bere, în uşoară scădere (0,7%) faţă de 2024, dar în creştere cu 2,2% raportat la......
Primul „mini-tramvai” Bozankaya din lotul de 10 cumpărat de Primăria din Timişoara ajunge în oraş. Anunțul lui Fritz
Primul „mini-tramvai” Bozankaya din lotul de 10 cumpărat de Primăria din Timişoara ajunge în oraş. Anunțul ...
Primarul din Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, luni, că în cursul zilei va ajunge în oraş primul tramvai de mici ...
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Producătorul german de arme uşoare Heckler & Koch a raportat luni un profit record în prima jumătate a anului, în contextul ...
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând din 2012
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând ...
Preţurile produselor agricole se pregătesc să încheie luna august 2026 cu cea mai mare creştere lunară din ultimul ...