Rusia a transformat Crimeea într-o fortăreaţă

Militarii ruşi au transformat Crimeea într-o fortăreaţă, apărată atât dinspre uscat, cât şi dinspre mare, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin înaintea difuzării filmului documentar 'Crimeea. Drumul spre casă', de televiziunea publică rusă Rossia 1 duminică seara, cu ocazia împlinirii unui an de la anexarea peninsulei ucrainene Crimeea la Federaţia Rusă, relatează Unian, citând publicaţia electronică Gazeta.ru.
Economica.net - lun, 16 mart. 2015, 08:37
Rusia a transformat Crimeea într-o fortăreaţă

Rusia a desfăşurat în Crimeea baterii de rachete de coastă, dotate cu rachete antinavale Yakhont / Onyx ‘Bastion’, a recunoscut preşedintele rus, adăugând că aceste sisteme au fost instalate în aşa fel încât să poată fi văzute dinspre mare şi de sateliţi, pentru a descuraja orice fel de tentativă de atac împotriva peninsulei, scrie Agerpres.

”Bastion’ este un sistem defensiv, destinat să apere coasta, teritoriul. El nu atacă pe nimeni, dar este o armă eficientă, modernă, de înaltă precizie. Nimeni nu are deocamdată un astfel de sistem (în afara Rusiei). Acesta este astăzi cel mai eficient sistem de coastă din lume. Da, la un moment dat, pentru a da de înţeles tuturor că (peninsula) Crimeea este foarte bine apărată, noi am transferat acolo sisteme Bastion’, a admis Putin, care a recunoscut că Rusia era ‘pregătită’ să plaseze în stare de alertă forţele sale nucleare în martie 2014 în cazul unei intervenţii militare occidentale în Crimeea.

Referindu-se la operaţiunea propriu-zisă de acum un an de capturare a peninsulei ucrainene, preşedintele rus a recunoscut că serviciile secrete ale Moscovei au blocat comunicaţiile speciale dintre unităţile ucrainene dislocate în Crimeea şi punctele de comandă de la Kiev, pentru ca şefii militari ucraineni din teren să nu poată primi ordine de la superiorii lor.

În acelaşi timp, fostul comandant al Flotei Rusiei din Marea Neagră, amiralul Igor Kasatonov, a remarcat în acest context că serviciile de informaţii ale NATO nu au reuşit să urmărească pregătirea operaţiunii pentru blocarea unităţilor ucrainene în Crimeea anul trecut, potrivit RIA Novosti.

‘În Crimeea, serviciile de informaţii ale Alianţei Nord-Atlantice au ratat tot ce se poate. Unul din motive este ‘tăcerea strictă radio’ din perioada concentrării grupării armate (ruse), precum şi utilizarea abilă a bazei din Sevastopol, a transportului care a dus trupele ruse în Crimeea’, a afirmat amiralul Kasatonov.

La 16 martie se împlineşte un an de la controversatul referendum organizat în Crimeea, la care – potrivit Moscovei – 96,77 % din alegători (1.233.002 de persoane) s-au pronunţat pentru separarea de Ucraina şi alipirea ulterioară la Federaţia Rusă. Kievul şi Occidentul contestă rezultatele acestui referendum, denunţând anexarea ilegală a peninsulei ucrainene de către Moscova.

Te-ar mai putea interesa și
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia mare din Canalul Panama obligă unele nave care transportă gaze lichefiate să recurgă la călătorii neobişnuite, de la ocolirea Americii de Sud prin Strâmtoarea Magellan, până la......
Islanda „nu prea vrea” în UE – Majoritatea se opune redeschiderii negocierilor pentru aderarea la Uniunea European (sondaj Gallup)
Islanda „nu prea vrea” în UE – Majoritatea se opune redeschiderii negocierilor pentru aderarea la Uniunea ...
O majoritate strânsă a islandezilor se opune redeschiderii negocierilor pentru aderarea la UE, arată un nou sondaj Gallup ...
E oficial. Guvernul Bolojan sfidează UE și ține în viață grupurile pe cărbune de la Craiova și Turceni, pe care își asumase prin PNRR să le închidă la 31 august. Câți bani am putea pierde
E oficial. Guvernul Bolojan sfidează UE și ține în viață grupurile pe cărbune de la Craiova și Turceni, pe care își ...
Guvernul a decis, prin memorandum, să mai permită funcționarea a trei grupuri pe cărbune și după 31 august, argumentând ...
ANAF a lansat două aplicaţii gratuite pentru verificarea datele raportate  de contribuabili prin declaraţia D406 SAF-T
ANAF a lansat două aplicaţii gratuite pentru verificarea datele raportate de contribuabili prin declaraţia D406 SAF-T
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune la dispoziţia contribuabililor două aplicaţii gratuite, create ...