Lecția de business a fondatorului Concelex, constructor de top cu afaceri de un miliard de lei: „Toți prietenii pe care i-am ajutat cu bani să înceapă afaceri au eșuat”

Daniel Pițurlea, fondatorul grupului Concelex, unul dintre cei mai mari constructori din România, a vorbit într-un nou episod din podcastul “A fost odată în business”, realizat de Termene, despre cum a pornit afacerea de la zero, despre trecerea de la proiectele private la cele publice după criza din 2008 și despre garanțiile personale cerute de bănci, pe care le consideră o piedică pentru dezvoltarea antreprenorilor.
Economica.net - vin, 25 sept. 2026, 10:05
Lecția de business a fondatorului Concelex, constructor de top cu afaceri de un miliard de lei: „Toți prietenii pe care i-am ajutat cu bani să înceapă afaceri au eșuat”

Fondatorul Concelex a explicat și cum au ajuns constructorii români să lucreze în consorții pentru proiectele mari, cum decurge procesul de succesiune către fiul său, Radu, și cum s-a schimbat forța de muncă din construcții, un domeniu în care companiile se bazează tot mai mult pe muncitori străini.

Concelex a fost înființată în 1994, la scurt timp după ce Daniel Pițurlea lucrase la Energoconstrucția, pe șantierul combinatului de apă grea necesară centralei de la Cernavodă.

Totul a pornit de la o zugrăvirea unui apartament, iar astăzi, grupul are afaceri de peste un miliard de lei și peste 1.000 de proiecte finalizate, între care stadionul Steaua, Institutul pentru Fizica Materialelor de la Măgurele și mai multe spitale.

Activitatea s-a organizat în timp pe mai multe firme, iar grupul cuprinde astăzi și Concelex Engineering, iar pe zona imobiliară derulează proiectele Arbo Residence, la Mogoșoaia, în asociere cu Construcții Erbașu, și Colina Lac, la Săftica. Recent, Concelex a intrat și în domeniul energiei și a achiziționat în jur de 100 de hectare pentru un proiect eolian și de baterii de stocare.

Cum a început Pițurlea afacerea:

„Am plecat de la zero absolut. Practic, am zugrăvit un apartament și cu banii aceia am reușit să deschid firma.”

„Numai așa se poate construi o afacere serioasă, dacă pleci de jos și dacă pleci fără bani. Dacă începi cu bani pe care ți-i dă un prieten, un părinte sau un împrumut, nu ai exercițiul producerii lor. Banii pe care îi muncești cu propriile mâini, îi gospodărești cât se poate de bine, pentru că știi cum sunt făcuți.”

„Am încercat să ajut cu bani mai mult de zece prieteni să pornească afaceri și toate au eșuat, tocmai pentru că nu au avut exercițiul obținerii acelor bani.”

Puteși citi și vedea pe Termene.ro integral interviul cu fondatorul Concelex

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și fotovoltaice care își pun baterie de stocare colocată nu vor mai plăti......
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...