Şase morţi, dintre care patru cetăţeni americani, după ce o explozie a distrus o clădire la Atena

Şase persoane au murit după prăbuşirea unei clădiri rezidenţiale cu două etaje într-o zonă turistică din centrul Atenei, a anunţat sâmbătă serviciul grec de pompieri, în urma unei explozii despre care primarul a afirmat că ar fi legată, cel mai probabil, de reţeaua de distribuţie a gazelor, relatează Reuters.
AGERPRES - D, 27 sept. 2026, 08:56
Şase morţi, dintre care patru cetăţeni americani, după ce o explozie a distrus o clădire la Atena

În explozie au murit patru cetăţeni americani, au precizat oficiali din SUA.

Echipele de intervenţie, dotate cu echipamente de protecţie şi căşti roşii şi asistate de câini de salvare, camere video şi senzori, au descoperit trupurile neînsufleţite ale celor şase persoane în timp ce îndepărtau dărâmăturile clădirii, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Vassilis Vathrakogiannis, într-o conferinţă de presă televizată.

Echipele căutau un cuplu în vârstă care locuia într-unul dintre apartamente şi patru turişti cazaţi în altul.

La faţa locului a sosit şi unitatea de investigaţii a pompierilor pentru a stabili cauza exploziei, în urma unor sesizări privind un miros de gaz într-o zonă cu hoteluri şi locuinţe închiriate în regim hotelier.

Cei patru turişti – două cupluri de americani – trebuiau să ia un zbor de pe aeroportul din Atena vineri, la ora 15:00, dar nu s-au prezentat, a declarat o sursă din cadrul poliţiei.

Sâmbătă, ambulanţele erau pregătite să transporte trupurile la spital pentru identificare.

„Sunt profund îndurerată să aflu despre decesul a patru cetăţeni americani în explozia de ieri din centrul Atenei”, a scris pe X Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia.

Explozia a distrus clădirea din Plaka, situată în apropierea unora dintre cele mai vizitate obiective turistice din Atena – inclusiv Acropole şi Templul lui Zeus -, avariind case, magazine şi maşini din vecinătate şi proiectând dărâmături şi cioburi de sticlă la o distanţă de până la trei străzi.

Clădirea a fost redusă la un morman de metal contorsionat, ţigle şi bucăţi de beton sfărâmate, printre care erau împrăştiate obiecte de uz casnic şi articole de îmbrăcăminte.

Te-ar mai putea interesa și
Fifor, PSD Arad: Chiar toți cei peste 85% dintre români care susțin apăsat că România merge într-o direcție greșită sunt trădători de țară, că așa zice un bizar USR-ist?
Fifor, PSD Arad: Chiar toți cei peste 85% dintre români care susțin apăsat că România merge într-o direcție greșită ...
Partidul Social Democrat (PSD) reacționează prin vocea lui Mihai Fifor la acuzațiile de trădare lansate de un membru USR, după ce în presă au apărut informații că ambasadoarea SUA din......
Magazinele BIPA, cu preţuri mici, intră în trei noi oraşe şi fac angajări
Magazinele BIPA, cu preţuri mici, intră în trei noi oraşe şi fac angajări
Grupul REWE, care a intrat în România în 2001 cu lanțul de supermarketuri tip discount Penny, a adus în România şi ...
Centura Comarnic se deschide săptămâna viitoare. Drumul spre munte începe să se schimbe – anunțul șefului CJ Prahova
Centura Comarnic se deschide săptămâna viitoare. Drumul spre munte începe să se schimbe – anunțul șefului CJ ...
Centura Comarnic va fi dată în trafic săptămâna viitoare, potrivit președintelului Consiliului Județean Prahova, Virgiliu ...
Amendă de 30.000 lei și activitate suspendată pentru sală de evenimente din Palatul Brukenthal, Avrig, după suspiciuni de toxinfecție alimentară
Amendă de 30.000 lei și activitate suspendată pentru sală de evenimente din Palatul Brukenthal, Avrig, după suspiciuni ...
Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au suspendat activitatea ...