Plecarea trupelor americane, celebrată ca o victorie de Teheran şi aliaţii săi, a fost convenită în 2024 în timpul mandatului preşedintelui Joe Biden şi pusă în practică de administraţia Donald Trump, chiar într-un moment în care ţara este angrenată într-un război cu Iranul, scrie Agerpres.
Aceasta vine la 23 de ani după ce forţele conduse de SUA l-au înlăturat de la putere pe Saddam Hussein, iar apoi au provocat tulburări şi haos, care au culminat cu apariţia grupării Statul Islamic (SI).
Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice i-a îndemnat pe americani să voteze împotriva aliaţilor lui Trump din Congres chiar în timp ce forţele americane părăsesc Irakul vecin, unde Teheranul s-a implantat constant prin intermediari de la căderea dictaturii din Irak.
Deşi plecarea forţelor americani este în general populară în rândul irakienilor, unii sunt îngrijoraţi că forţele de securitate instruite şi finanţate de SUA continuă să fie incapabile să protejeze ţara, unde 4.500 de soldaţi americani au murit în peste 20 de ani de război.
„Lecţia din ultimele două decenii este că vidul de securitate poate fi extrem de periculos”, a declarat Jassim al-Bahadli, un analist irakian care consiliază forţele de securitate.
După ce forţele americane au venit în Irak în 20023, ele au ocupat ţara, au instalat un guvern condus de şiiţi şi au luptat ani de zile cu o insurgenţă mai întâi a forţelor loiale ale lui Saddam Hussein, apoi a Al-Qaida, în timp ce un război sectar devasta Irakul, după care s-au retras în 2011. Acestea s-au întors peste mai puţin de trei ani pentru a ajuta forţele irakiene să învingă gruparea sunită SI, care a terorizat milioane de persoane, într-un război major care a durat între 2014 şi 2017.
Aproape de două ori mai mulţi americani au murit în Operaţiunea „Iraqi Freedom” decât în războiul paralel din Afganistan, care s-a încheiat cu o retragere americană abruptă în 2021.
În conflictul din acest an cu Iranul, şapte din cei 18 militari americani care au murit se aflau în Irak, ultimul fiind un sergent care a murit în timpul detonării controlate a unei drone la o bază de lângă Erbil în luna iulie.
Iranul, care susţine că scopul său ultim este să forţeze forţele americane să părăsească între Orientul Mijlociu, susţine că retragerea SUA din Irak este un triumf pentru „axa de rezistenţă” formată din grupări armate din regiune.
„Ce este preocupant nu este neapărat o intervenţie directă iraniană, ci posibilitatea ca intermediarii Iranului să se simtă mai puternici în absenţa unei prezenţe militare occidentale. Aceste grupuri ar putea încerca să-şi extindă rolul în definirea politicilor de stat şi să-şi consolideze prezenţa în instituţii-cheie”, a declarat analistul politic care activează la Bagdad Ahmed Younis.
Unii oficiali din domeniul securităţii irakieni, atât din guvernul federal cât şi din regiunea semiautonomă kurdă din nordul ţării, susţin că retragerea SUA riscă să dea un nou avânt combatanţilor SI care, în pofida înfrângerii califatului autoproclamat în urmă cu aproape un deceniu, păstrează o reţea de celule în adormire.
La momentul de vârf al grupării, militanţii ocupau o treime din Irak şi au măcelărit mii de persoane, inclusiv câte sute pe care i-au filmat în timp ce îi împuşcau într-o fostă bază militară americană.
Trupele americane au furnizat forţelor de securitate irakiene informaţii critice prind mişcările SI, supraveghere şi recunoaştere aeriană.
„Cea mai importantă întrebare acum este dacă instituţiile irakiene de securitate au pregătit un Plan B viabil pentru faza post-coaliţie”, a declarat generalul irakian în retragere Mohammed al-Jubouri, care a condus o brigadă în războiul împotriva grupării SI. „Unul dintre cele mai negre scenarii ar fi ca SI să obţină drone armate sau drone improvizate cu explozibili într-un moment în care Irakul continuă să nu aibă suficiente capabilităţi aeriene pentru a contracara eficient astfel de ameninţări”, a adăugat el.