statul islamic

Parlamentul irakian cere oficial guvernului retragerea trupelor străine. Premierul Abdul Mahdi susţine demersul

Parlamentul irakian a votat duminică o rezoluţie prin care cere guvernului de la Bagdad să pună capăt prezenţei trupelor străine în Irak şi să ia măsuri pentru ca aceste trupe să nu mai folosească în nicio circumstanţă teritoriul, apele şi spaţiul aerian ale Irakului, transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres.

Parlamentul irakian cere oficial guvernului retragerea trupelor străine. Premierul Abdul Mahdi susţine demersul
Erdogan avertizează Europa că poate deschide porţile pentru Statul Islamic

Statul Islamic a difuzat primele imagini cu liderul său, începând din 2014

Şeful armatei britanice: Ameninţarea rusă, mult mai mare decât cea a Statului Islamic

UPDATE - Franţa: Statul Islamic a revendicat atacul cu cuţit de la Paris. Un mort şi patru răniţi. Atacatorul a fost ucis

UPDATE – Franţa: Statul Islamic a revendicat atacul cu cuţit de la Paris. Un mort şi patru răniţi. Atacatorul a fost ucis

Primele alegeri parlamentare în Irak după căderea Statului Islamic

Luare de ostatici şi focuri de armă într-un supermarket din sudul Franţei. Cel puţin două persoane au fost ucise

SUA au livrat Iordaniei ultima tranşă de elicoptere Black Hawk pentru apărarea frontierelor şi lupta împotriva Statului Islamic

Aproape o treime din armele folosite de gruparea Stat Islamic sunt fabricate în state UE, printre care și România - raport

Aproape o treime din armele folosite de gruparea Stat Islamic sunt fabricate în state UE, printre care și România – raport

Vremea 'răbdării strategice a trecut', atenţionează consilierul pe probleme de securitate al lui Trump

Vremea ‘răbdării strategice a trecut’, atenţionează consilierul pe probleme de securitate al lui Trump

Crizele umanitare se vor acutiza în 2018, în toată lumea

Statul Islamic revendică atacul de vineri seară, de la Bruxelles

Un român care ar fi plănuit un atentat terorist la o bază militară din ţară a fost reţinut - DIICOT

Un român care ar fi plănuit un atentat terorist la o bază militară din ţară a fost reţinut – DIICOT

Statul Islamic impune firmelor propria sa monedă

Rusia avertizează SUA să nu atace trupele guvernamentale siriene - agenţie rusă

Rusia avertizează SUA să nu atace trupele guvernamentale siriene – agenţie rusă

Responsabilul cu media al Statului Islamic, ucis într-un atac aerian american în Afganistan

Atacul din Manila: Autorităţile filipineze susţin că nu a fost comis de Statul Islamic

Rusia, o ameninţare mai mare decât Statul Islamic - senatorul american John McCain

Rusia, o ameninţare mai mare decât Statul Islamic – senatorul american John McCain

Germania: Autorul atentatului din Berlin a acţionat la ordinul SI, potrivit Der Spiegel

Statul Islamic a revendicat atacul din faţa Parlamentului de la Londra

Statele Unite vor reuni întreaga coaliţie împotriva Statului Islamic pe 22 martie

Siria: Ruşii ar fi bombardat din greşeală aliaţii coaliţiei internaţionale contra ISIS. Moscova dezminte

Pentagonul i-a prezentat lui Trump planul pentru înfrângerea jihadiştilor

Casa Albă este deschisă la ideea operaţiunilor comune cu Rusia împotriva Statului Islamic în Siria

Teritoriul controlat de Statul Islamic s-a redus cu aproape un sfert în 2016 - studiu

Teritoriul controlat de Statul Islamic s-a redus cu aproape un sfert în 2016 – studiu

Pentagonul ia în calcul trimiterea mai multor militari în Siria pentru accelerarea campaniei împotriva Statului Islamic

UPDATE Atac terorist de Revelion la un club din Istanbul, soldat cu 39 de morţi; autorul - încă în libertate

UPDATE Atac terorist de Revelion la un club din Istanbul, soldat cu 39 de morţi; autorul – încă în libertate

Siria: Peste 49.000 de persoane au fost ucise în acest an (OSDO)

Erdogan acuză Occidentul că sprijină Statul Islamic în Siria

Irak: Forţele de securitate au nevoie de trei luni pentru a elimina Statul Islamic

Şeful MI6 avertizează că Statul Islamic plănuieşte comiterea de atacuri în Marea Britanie