România va plăti un miliard de euro corecţii pentru cadrul financiar 2007-2014

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat joi la Cluj că, după calculele actuale, România va fi nevoită să plătească, pentru cadrul financiar trecut, 2007-2014, corecţii financiare de un miliarde de euro.
Economica.net - J, 19 mart. 2015, 13:03
România va plăti un miliard de euro corecţii pentru cadrul financiar 2007-2014

El a precizat că această sumă, dacă nu ar fi trebuit plătită, ar fi ridicat nivelul de absorbţie a fondurilor europene cu procente bune, scrie Agerpres.

‘Corecţiile financiare pe actualul cadru financiar astăzi îl estimăm la un miliard de euro. Sunt corecţii financiare venite pe sistemul special, pe achiziţii publice, ca şi subiect, în mare parte a lor. Adică este preţul pe prostie plătit de România pentru faptul că a pus în funcţii cheie oameni, care, din păcate, nu trebuiau să fie acolo. Şi mai ales în zona de achiziţii publice’, a spus Teodorovici.

Ministrul a precizat că toate proiectele aprobate până în octombrie 2011 sunt supuse corecţiilor financiare.

‘Până se închid, în 2015, unele vor purta la fiecare cerere de rambursare o corecţie financiară. Unele – 10, 15, 25 la sută. Pentru că aşa a spus Comisia în rapoartele sale de audit. Este o sumă foarte mare. Vă daţi seama, dacă acest miliard de euro, dacă era deja şi el pus de către Comisie pentru rambursare, nu aveam astăzi 53, eram undeva la 60 la sută (n.r. – grad de absorbţie). Dar sunt costuri pe care România sper să le înţeleagă nu neapărat ca valoare ca bani, sunt şi ei importanţi, ci ca pe viitor să evite situaţii similare’, a explicat ministrul Fondurilor Europene.

Acesta a mai spus că îşi doreşte foarte mult crearea unei comisii parlamentare, care să vegheze la aplicarea legii răspunderii ministeriale. Această comisie ar trebui, în viziunea lui Eugen Teodorovici, ca, pe domeniul aplicării fondurilor europene, să analizeze activitatea fiecărui ministru, din 2007 până în prezent, pentru a se vedea cine a luat sau nu măsurile necesare pentru a susţine o mai mare absorbţie a fondurilor europene.

‘Anul acesta îmi doresc foarte mult să înfiinţăm o comisie parlamentară, care să vegheze la aplicarea legii răspunderii ministeriale. Adică, când tragem linie în 2015 şi vedem exact cât a cheltuit România şi cât a rămas necheltuit – aceia sunt bani publici. Cineva trebuie să plătească. Luat fiecare ministru în parte pe zona de fonduri europene pe care a gestionat-o, din 2007 până în prezent, şi văzut exact cine se face vinovat de acţiune sau de inacţiune. Pentru că în cazul României inacţiunea este extrem de dăunătoare. Îmi doresc (n.r. – această comisie) foarte mult, pentru ca pe viitor la aceste posturi să nu mai râvnească decât cei care au o pregătire în spate. Altfel nu vom schimba nimic’, a declarat ministrul.

Eugen Teodorovici a participat joi la Cluj la deschiderea Cluj Innovation Days, un eveniment organizat de Cluj IT Cluster, ajuns la a treia ediţie.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Revolut lansează, începând de marţi, în Europa, inclusiv în România, AIR (AI by Revolut), un asistent financiar bazat pe inteligenţă artificială, integrat în aplicaţia companiei, care......
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
Lucrările la lotul Chiribiș - Biharia din Autostrada A3 Transilvania au ajuns la 71%, informează marți Compania Națională ...
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA care operează și magazinele din România, alături de alți francizați IKEA și ...
Polonia își construieşte cea mai mare armată din Europa cu „arme Made in Polonia”
Polonia își construieşte cea mai mare armată din Europa cu „arme Made in Polonia”
Pe măsură ce îşi construieşte cea mai mare armată din Europa, Polonia se orientează către companii de apărare interne ...