Legea falimentului personal va avea un impact de circa 3,5 miliarde de lei asupra băncilor – Dănescu, ARB

Asociaţia Română a Băncilor estimează că impactul aplicării Legii insolvenţei persoanelor fizice în România se ridică la circa 3,5 miliarde de lei, luând în calcul faptul că o parte dintre clienţii buni platnici ar putea decide să nu mai plătească, aşteptând 'beneficiile' insolvenţei, dar şi costurile de logistică ale băncilor cu implementarea unei astfel de legi, potrivit preşedintelui executiv al Asociaţiei, Florin Dănescu.
Economica.net - J, 19 mart. 2015, 13:47
Legea falimentului personal va avea un impact de circa 3,5 miliarde de lei asupra băncilor - Dănescu, ARB

‘Pe o abordare europeană, pe calculul pe care l-am făcut asupra insolvenţelor persoanelor fizice la nivel european, a reieşit o sumă de aproximativ 3,5 miliarde de lei. Europenii au în această legislaţie şi filtre prin care limitează eventualele excese în folosirea acestei legi. Pun şi responsabilităţi pentru cei care beneficiază de actul de insolvenţă, ai obligaţii, dar şi limitări în viitor. În unele ţări 5 ani, în altele 10, nu mai poţi să iei un credit dacă ai trecut printr-un proces de insolvenţă. Legislaţia europeană îi are în vedere numai pe cei de bună credinţă, care au ajuns în situaţia nefericită a insolvenţei’, a declarat, joi, Florin Dănescu.

Oficialul ARB a atras atenţia asupra faptului că ‘mirajul’ acestei legi ar putea determina anumiţi clienţi, care până acum au fost buni platnici, să nu mai plătească, în aşteptarea unei reduceri a sarcinii fiscale, scrie Agerpres.

‘Normal că în calculul unui studiu de impact reies anumite migrări şi din partea clienţilor care nu au întârzieri la plată, dar care pot avea întârzieri la plată în eventualitatea unei insolvenţe. Şi pentru că insolvenţa persoanelor fizice, într-o bună măsură, este percepută şi ca o relaxare şi o uşurare şi o posibilă reducere a debitelor către bănci’, a subliniat Florin Dănescu.

El a mai spus că, din experienţa altor ţări, reiese că insolvenţa aduce mai multe dezavantaje decât avantaje.

‘Această măsură a insolvenţei persoanelor fizice, ca în orice ţară, este un instrument acut pentru persoanele fizice. Tot bugetul tău este controlat şi hotărât de altcineva. Simplul fapt că vrei să mergi la un teatru va fi decis de administratorul judiciar, pentru că nu va fi considerată o cheltuială de bază pentru familie. Ori, această percepţie creată în timp – că insolvenţa va fi o uşurare eventual a sarcinii financiare a individului – va duce la migrări din portofoliul celor care plătesc către cei care nu mai plătesc, aşteptând iminenta insolvenţă a persoanelor fizice’, a explicat acesta.

Reprezentantul bancherilor a mai spus că această percepţie, incorectă, creată în timp, are un impact asupra băncilor la nivelul portofoliilor de credite. În plus, băncile vor avea şi costuri mari şi din punct de vedere logistic cu implementarea acestei legi. În acest context, ARB a solicitat ca termenul d aplicare a legii să fie la şase luni de la aprobare, a mai spus Dănescu.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...