Noile reguli europene pentru etichete – Ce obligaţii vor avea producătorii români în alte ţări din UE (analiză Deloitte)

Adaugă-ne ca sursă preferată

Conform sursei citate, Regulamentul UE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje (PPWR) se aplică începând cu 12 august 2026.

„Aplicarea Regulamentului UE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje (PPWR), începând cu 12 august 2026, schimbă semnificativ obligaţiile de conformare la care se supun producătorii români atunci când livrează produse ambalate către clienţi din alte state membre. Noul regulament schimbă modul în care producătorii români gestionează obligaţiile privind ambalajele în Uniunea Europeană. PPWR extinde responsabilitatea privind ambalajele, până acum limitată la produsele vândute local, către firma care l-a produs şi l-a livrat către o persoana juridică sau o persoană fizică din alt stat UE, dacă sunt văzute drept consumatori”, arată autorii analizei, Adrian Teampău, Director, Taxe de mediu şi Economie circulară, şi Anca Andrei-Cimbru, Manager, Taxe de mediu şi Economie circulară, Deloitte România.

Aceştia explică şi când un producător român poate deveni responsabil într-un alt stat membru, scrie Agerpres.

„În multe situaţii, producătorii români consideră că obligaţiile lor se limitează la România deoarece ambalarea produselor are loc local. Totuşi, din perspectiva noului Regulament UE, analiza nu se opreşte la locul ambalării. Relevant este statul membru în care produsul ambalat este pus la dispoziţia utilizatorului final (persoana fizică sau juridică) şi cine este operatorul considerat producător conform legislaţiei aplicabile.
În cazul vânzărilor directe către clienţi din alte state membre, producătorul român poate deveni titularul obligaţiilor în fiecare stat în care produsele ambalate sunt introduse pe piaţă. Acest lucru este valabil în special pentru vânzările la distanţă către consumatori, unde regulile PPWR urmăresc să evite situaţiile în care ambalajele ajung pe piaţă fără un operator responsabil identificat. Regulile se aplică şi pentru celelalte situaţii”, precizează specialiştii.

Analiza mai arată că obligaţiile diferă în funcţie de fluxul comercial.

„Totuşi, nu toate livrările în Uniunea Europeană generează aceleaşi obligaţii. Un producător român care vinde către un distribuitor local într-un stat membru poate avea un regim diferit faţă de un producător care vinde direct prin magazin online către consumatori din acelaşi stat.
De asemenea, trebuie analizate separat ambalajele de vânzare, ambalajele grupate şi ambalajele de transport. În anumite situaţii, responsabilitatea pentru diferitele categorii de ambalaje poate reveni unor operatori diferiţi, în funcţie de structura contractuală şi de modul efectiv în care produsele sunt introduse pe piaţă”, se menţionează în document.

Totodată, pentru anumite fluxuri transfrontaliere poate fi necesară desemnarea unui reprezentant autorizat.

„Pentru anumite fluxuri transfrontaliere, Regulamentul UE impune desemnarea unui reprezentant autorizat în statul membru în care există obligaţii. Acesta acţionează în numele producătorului şi facilitează îndeplinirea obligaţiilor de înregistrare, declarare şi finanţare a gestionării deşeurilor de ambalaje. În practică, producătorii români care comercializează produse în mai multe state membre trebuie să analizeze dacă este necesară desemnarea unor reprezentanţi autorizaţi şi să verifice cerinţele specifice aplicabile fiecărei ţări. Lipsa unei astfel de evaluări poate genera situaţii în care obligaţiile există, dar nu sunt îndeplinite corespunzător”, avertizează autorii materialului.

O altă provocare vizează evidenţa cantităţilor de ambalaje.

„Una dintre provocările majore pentru producători este capacitatea de a identifica ce cantităţi de ambalaje trebuie declarate efectiv în fiecare stat membru. Sistemele dezvoltate pentru raportarea locală pot să nu fie suficiente pentru a răspunde cerinţelor de conformare transfrontalieră.
Companiile trebuie să poată demonstra tipul ambalajului, materialul utilizat, masa acestuia, destinaţia produsului şi statul membru în care ambalajul este pus la dispoziţia utilizatorului final. În lipsa unor procese robuste de colectare şi validare a datelor, riscul unor raportări incomplete creşte semnificativ”, susţin reprezentanţii Deloitte România.

Companiile trebuie să îşi analizeze şi fluxurile de vânzare către celelalte state membre, susţin autorii analizei.

„Prima etapă este realizarea unei radiografii complete a fluxurilor de vânzare către alte state membre şi identificarea statelor în care există aceste obligaţii. Ulterior, trebuie să efectueze o analiză a responsabilităţilor pentru fiecare model de distribuţie şi să verifice dacă sunt necesare înregistrări locale sau reprezentanţi autorizaţi. Echipele de vânzări, logistică, fiscalitate, mediu şi juridic dintr-o companie trebuie să utilizeze aceeaşi clasificare a ambalajelor şi aceleaşi reguli de alocare a responsabilităţilor şi metodă de ţinere a informaţiilor privind materialele de ambalare”, se mai arată în materialul de opinie semnat de Adrian Teampău şi Anca Andrei-Cimbru.