Dosarul Călin Georgescu – DIICOT a pus sechestru pe conturile fostului candidat la alegerile prezidenţiale din 2024

Procurorii DIICOT au pus sechestru pe conturile bancare deţinute de Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidenţiale este acuzat că a înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.
AGERPRES - mie, 07 oct. 2026, 13:39
Dosarul Călin Georgescu - DIICOT a pus sechestru pe conturile fostului candidat la alegerile prezidenţiale din 2024

„La data de 7 octombrie 2026, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor conturi bancare deschise pe numele inculpatului în vârstă de 64 de ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată”, a anunţat DIICOT, miercuri, într-un comunicat de presă.

Anterior, pe 24 septembrie, DIICOT a instituit sechestru pe vila lui Georgescu din Mogoşoaia, scrie Agerpres.

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale se află din 29 septembrie în Arestul Central al Capitalei, iar marţi şi miercuri el a fost adus la sediul DIICOT pentru a asista la percheziţiile informatice asupra dispozitivelor ridicate din casa lui.

Ancheta în acest caz a pornit de la o plângere depusă de un afacerist din Buzău, Răzvan Leu, care susţine că ar fi fost păgubit cu suma de 1,1 milioane de euro.

Lui Răzvan Leu i s-ar fi propus să se implice într-o afacere cu tranzacţii cu metale preţioase, pentru care era nevoie de o linie de credit în valoare de 6 milioane de euro. Georgescu i-ar fi recomandat lui Răzvan Leu să ia legătura cu un om de încredere, Ionel Rusen, care la rândul lui i-a prezentat un cetăţean italian, Massimiliano Arena, reprezentantul unei bănci din Elveţia. Pentru a obţine creditul, lui Răzvan Leu i s-a cerut să achite o garanţie de un milion de euro, dintre care 100.000 de euro ar fi urmat să fie folosiţi pentru a finanţa campania lui Călin Georgescu la prezidenţiale.

Răzvan Leu ar fi fost convins apoi să mai transfere alţi 100.000 de euro, cu promisiunea că împrumutul poate creşte la 15 milioane de euro. Împrumutul nu s-a mai realizat, iar omul de afaceri din Buzău a cerut restituirea garanţiei totale de 1,1 milioane de euro, însă nu a mai primit banii.

Te-ar mai putea interesa și
Un român concurează cu Airbnb și Booking. Platforma de cazări Travlocals crește cu 50% și depășește 500.000 de euro investiții
Un român concurează cu Airbnb și Booking. Platforma de cazări Travlocals crește cu 50% și depășește 500.000 de euro ...
Travlocals.com, platformă 100% românească dedicată turismului fondată de Radu Fusea, anunță o creștere de aproximativ 50% a cifrei de afaceri în 2025 față de 2024 și investiții cumulate......
Febra aurului în China – Rezervele de aur au avut cea mai mare creştere lunară din ultimii 3 ani
Febra aurului în China – Rezervele de aur au avut cea mai mare creştere lunară din ultimii 3 ani
China - Banca centrală şi-a intensificat achiziţiile de aur în luna septembrie, pe fondul scăderii preţurilor, arată ...
Criză motorină – Reuniune informală AIE pentru a discuta propunerile scoaterii de motorină şi ţiţei din rezervele strategice
Criză motorină – Reuniune informală AIE pentru a discuta propunerile scoaterii de motorină şi ţiţei din rezervele ...
Consiliul de guvernare al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE) va organiza miercuri, la ora locală 13:00 (11:00 ...
Noile reguli europene pentru etichete – Ce obligaţii vor avea producătorii români în alte ţări din UE (analiză Deloitte)
Noile reguli europene pentru etichete – Ce obligaţii vor avea producătorii români în alte ţări din UE (analiză ...
Producătorii români care livrează produse ambalate către clienţi din alte state membre ale Uniunii Europene pot deveni ...