Alexandru Nazare: România este din ce în ce mai prezentă acolo unde se iau deciziile economice importante pentru Europa

România este din ce în ce mai prezentă acolo unde se iau deciziile economice importante pentru Europa şi trebuie să continuăm să ne articulăm clar şi ferm interesele şi obiectivele, susţine ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 07 oct. 2026, 19:48
Alexandru Nazare: România este din ce în ce mai prezentă acolo unde se iau deciziile economice importante pentru Europa

„România este din ce în ce mai prezentă acolo unde se iau deciziile economice importante pentru Europa. Trebuie să continuăm să ne articulăm clar şi ferm interesele şi obiectivele. Am avut astăzi, la Ministerul Finanţelor, o întâlnire de pregătire a următoarei reuniuni ECOFIN cu reprezentanţii Băncii Naţionale a României şi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară. Am revizuit împreună principalele teme de pe agenda europeană şi, mai ales, poziţiile pe care România trebuie să le susţină şi interesele pe care trebuie să le protejeze”, a anunţat acesta, miercuri, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Nazare a precizat că în perioada următoare, la nivel european, se vor lua decizii importante pentru competitivitatea sectorului financiar, accesul la finanţare, funcţionarea pieţelor de capital, eficienţa finanţelor publice, energie şi cadrul de coordonare al politicilor economice.

Potrivit ministrului de resort, România nu este doar parte din aceste discuţii, ci este prezentă cu poziţii clare, bine fundamentate şi coordonate între instituţiile care cunosc cel mai bine implicaţiile pentru economia românească.

„Sunt dosare în care interesele statelor membre nu sunt întotdeauna aceleaşi. Tocmai de aceea trebuie să ştim foarte clar ce susţinem, unde sunt interesele specifice ale României şi care sunt limitele pe care trebuie să le apărăm. Discuţia de astăzi a fost exact despre această coordonare – să continuăm să fim prezenţi din timp, să ne construim argumentele şi alianţele şi să nu lăsăm poziţia României să fie definită de alţii. România are expertiză, are argumente şi are interese economice legitime de apărat. Trebuie să le punem mai bine împreună şi să avem o voce mai puternică la masa deciziilor europene”, a mai precizat sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Investiții masive în fabricile din Baia Mare și Dumbrăvița ale Montana Aerospace, care devin pilon central al grupului
Investiții masive în fabricile din Baia Mare și Dumbrăvița ale Montana Aerospace, care devin pilon central al grupului
Producătorul elvețian de piese și ansambluri complexe pentru aviația comercială, apărare și industria spațială Montana Aerospace își consolidează operațiunile din România ca pilon......
Kaufland într-un fost Brico Depot, alături de Farmacia Tei. Retailerul german deschide primul magazin într-un spațiu deja construit
Kaufland într-un fost Brico Depot, alături de Farmacia Tei. Retailerul german deschide primul magazin într-un spațiu ...
Kaufland România va deschide joi, 8 octombrie, două noi magazine, în Galați și Satu Mare. Cel din Galați va opera într-un ...
Bucureștiul primește peste 87 de milioane de euro pentru înnoirea flotei de transport public. Anunț făcut de primarul Ciucu
Bucureștiul primește peste 87 de milioane de euro pentru înnoirea flotei de transport public. Anunț făcut de primarul ...
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că Bucureştiul va beneficia de o finanţare nerambursabilă de 87 de milioane ...
Aproape 1,7 tone de deșeuri au fost colectate de pe plaja Corbu în urma unei acțiuni de ecologizare. Evenimentul este la a treia ediție și a adunat peste 250 de participanți
Aproape 1,7 tone de deșeuri au fost colectate de pe plaja Corbu în urma unei acțiuni de ecologizare. Evenimentul este ...
Peste 250 de persoane au participat, pe 3 octombrie, la o acţiune de ecologizare pe o lungime de peste trei kilometri de ...