DNA cere urmărirea penală şi arestarea lui Vâlcov. Fostul ministru de Finanţe ar avea într-un seif trei kilograme de aur

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut marţi aviz pentru începerea urmării penale şi pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov pentru fapte săvârşite în calitate de senator şi ministru, a anunţat DNA.
Economica.net - mar, 24 mart. 2015, 12:03
DNA cere urmărirea penală şi arestarea lui Vâlcov. Fostul ministru de Finanţe ar avea într-un seif trei kilograme de aur

‘În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – doamna Laura Codruţa Kovesi – a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru obţinerea avizului necesar efectuării în continuare a urmăririi penale a inculpatului Vâlcov Darius Bogdan pentru săvârşirea, în exerciţiul funcţiei de senator şi ministru în Guvernul României, a infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale şi pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării inculpatului pentru săvârşirea, în exerciţiul funcţiei de senator şi ministru în Guvernul României, a infracţiunii sus menţionate’, se arată într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.

Potrivit DNA, noile infracţiuni de care este acuzat Vâlcov au fost comise în ultimii patru ani.

‘Începând cu anul 2011 şi până în prezent, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, firme pe care le deţine în fapt şi pe care le administrează, prin interpuşi’, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii susţin că banii şi bunurile obţinute în urma săvârşirii infracţiunilor au fost depozitate într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate. Seiful respectiv conţinea 90.000 de dolari, 1,3 milioane de lei, trei lingouri de aur în greutate totală de trei kilograme, un tablou inscripţionat ‘Renoir’, un tablou inscripţionat ‘Jean Cocteau’ şi o pictură pe lemn inscripţionată ‘Aurel Acasandrei’.

‘Aspectele descrise li se adaugă acelora pentru care a fost deja formulată o altă cerere anterioară (…). Cererile de obţinere a avizului necesar efectuării în continuare a urmăririi penale, respectiv de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive, au fost formulate având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală’, se mai arată în comunicatul DNA.

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut anterior sesizarea Senatului pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Darius Vâlcov într-un alt dosar, în care parlamentarul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în perioada când era primar al municipiului Slatina. Cererea a primit marţi aviz negativ din partea Comisiei juridice a Senatului.

Te-ar mai putea interesa și
MApN continuă recrutarea de militari profesioniști. Peste 3.800 de posturi sunt vacante
MApN continuă recrutarea de militari profesioniști. Peste 3.800 de posturi sunt vacante
doua a campaniei de selecţie fiind disponibile peste 3.800 de posturi vacante în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti, transmite Agerpres. ...
Prețul spot al energiei electrice din România este cel mai mare din Europa, mâine, de patru ori mai mare decât în Germania. Prețul e mare în toată zona noastră, ciudățenii și posibile explicații
Prețul spot al energiei electrice din România este cel mai mare din Europa, mâine, de patru ori mai mare decât în Germania. ...
Prețul spot al energiei electrice livrate mâine în România este cel mai mare din Europa, de patru ori mai scump decât ...
Protest spontan al angajaților din aparatul de lucru al Guvernului. Ce spune Ciolacu
Protest spontan al angajaților din aparatul de lucru al Guvernului. Ce spune Ciolacu
Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului participă luni la un protest spontan, ca urmare a faptului că nu le-au fost ...
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Aquila preia Parmafood Group Distribution și Parmafood Traiding
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Aquila preia Parmafood Group Distribution și Parmafood Traiding
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Aquila Part Prod Com S.A. intenționează să preia Parmafood Group ...