Trei şocuri care au pus planeta pe roşu – Prognozele FMI vor fi anunţate la reuniunea de la Bangkok

Miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din întreaga lume se reunesc săptămâna aceasta la Bangkok, sub auspiciile Fondului Monetar Internaţional şi ale Băncii Mondiale, pe fundalul şocurilor energetice, presiunilor asupra datoriei publice şi avansului Inteligenţei Artificiale, transmite AFP.
AGERPRES - lun, 12 oct. 2026, 09:35
Trei şocuri care au pus planeta pe roşu - Prognozele FMI vor fi anunţate la reuniunea de la Bangkok

Reuniunile anuale ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ale Băncii Mondiale reunesc miniştrii de Finanţe ai ţărilor membre, de luni până sâmbătă, pentru întâlniri cu uşile închise şi conferinţe publice, scrie Agerpres.

Marţi, FMI va da publicităţii noile sale previziuni cuprinse în raportul World Economic Outlook (WEO).

„Economia globală este prinsă între un şoc negativ al ofertei de energie, care exacerbează inflaţia, şi un şoc pozitiv al cererii legate de AI”, care stimulează creşterea, a observat săptămâna trecută directorul general al FMI, Kristalina Georgieva.

Pe măsură ce războiul din Orientul Mijlociu se prelungeşte, preţurile petrolului rămân în jurul valorii de 100 de dolari pe baril, afectând puternic economia.

În ţările dezvoltate, FMI consideră că subvenţionarea întreprinderilor şi gospodăriilor prin creşterea deficitelor este „nesustenabilă”. Iar şocul este şi mai sever în ţările în curs de dezvoltare. La aceasta se adaugă impactul fenomenului meteorologic El Nino, care ameninţă recoltele din America de Sud, Africa şi Asia.

„Cele mai sărace ţări suportă greul războiului din Iran, al creşterii ratelor dobânzilor din Occident şi al unei crize climatice exacerbate de El Nino”, subliniază Kevin Gallagher de la Centrul de Politici de Dezvoltare Globală din cadrul Universităţii din Boston. Potrivit acestuia, „FMI şi Banca Mondială nu sunt la înălţimea sarcinii: este nevoie de un răspuns ambiţios, care să ofere lichidităţi de urgenţă pe termen scurt, precum şi finanţare pe termen lung pentru a face creşterea lor economică mai puţin vulnerabilă la aceste şocuri”.

Creşterea preţurilor la energie şi alimente „nu lasă nicio plasă de siguranţă pentru milioane de familii. Suntem martorii unei furtuni care ar putea arunca zeci, chiar sute de milioane de oameni înapoi în sărăcie”, adaugă Alexander De Croo, administratorul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Dacă ţările vulnerabile îşi ajută populaţiile, o fac în detrimentul investiţiilor lor în dezvoltare: o dilemă „imposibilă”, adaugă Alexander De Croo.

Pentru a reduce inflaţia, băncile centrale iau măsuri: Statele Unite, Japonia, zona euro, India şi Australia au majorat dobânzile la unison… cu riscul de a creşte povara asupra gospodăriilor şi întreprinderilor.

Preşedintele Rezervei Federale a SUA (Fed), Kevin Warsh, şi preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, vor avea alocuţiuni la Bangkok.

Această înăsprire monetară „trebuie efectuată cu mare prudenţă. Dar dacă inflaţia scapă de sub control, riscă să devină principala ameninţare la adresa populaţiei”, a declarat Kristalina Georgieva pentru AFP.

Un alt pericol: tensiunile de pe piaţa datoriilor, unde randamentele obligaţiunilor suverane din Statele Unite, Japonia şi ţările europene cresc vertiginos. Mai mulţi factori contribuie la această evoluţie: inflaţia, creşterea dobânzilor băncilor centrale, emisiunile masive de datorii de către giganţii AI care concurează cu emisiunile de obligaţiuni guvernamentale şi, de asemenea, îngrijorările legate de datoria publică colosală.

„Dacă criza energetică continuă şi instabilitatea politică se intensifică, ar putea exista o mişcare mai puternică a pieţei obligaţiunilor: un scenariu în care zona euro este mai expusă, deoarece nivelurile datoriei sunt mai mari acolo”, spune Ana Boata, economist la Allianz Trade.

Pentru a linişti pieţele, FMI îndeamnă guvernele să demonstreze responsabilitate fiscală.

În acest context, reuniunile miniştrilor de finanţe din G20 din această săptămână vor fi cruciale, în pofida absenţei notabile a secretarului Trezoreriei SUA, Scott Bessent.

În paralel, boom-ul inteligenţei artificiale (AI), alimentat de investiţiile masive pe care le generează, stimulează creşterea în Statele Unite şi în anumite părţi ale Asiei, ducând la un avans vertiginoas al burselor.

Acesta va fi un subiect cheie la Bangkok, unde va fi prezent unul dintre co-fondatorii companiei americane Anthropic.

„AI se impune rapid ca un factor cheie care dictează căile către prosperitate pentru ţări”, avertizează Kristalina Georgieva.

Însă acest motor de creştere rămâne extrem de neuniform, existând riscul ca orice pierdere de încredere să îndepărteze investitorii şi să ameninţe stabilitatea financiară, în timp ce se intensifică îngrijorările cu privire la impactul său asupra pieţei muncii.

Te-ar mai putea interesa și
Atac cibernetic la Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi
Atac cibernetic la Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi
Ahold Delhaize, grupul care operează lanțurile Mega Image și Profi din România, a fost nevoit să treacă în offline o parte dintre sistemele sale informatice pentru a se proteja de efectele......
Criză la o mare fabrică românească. Sindicatul IAR Ghimbav protestează împotriva creşterii de peste patru ori a indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie
Criză la o mare fabrică românească. Sindicatul IAR Ghimbav protestează împotriva creşterii de peste patru ori a indemnizaţiilor ...
Sindicatul IAR Ghimbav protesteză, luni, în semn de nemulţumire faţă de creşterea de peste patru ori a indemnizaţiilor ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului: A fost deschis pasajul DN3 peste A0. Săptămâna viitoare urmează cei 13 kilometri de la Glina la Afumați
VIDEO Autostrada Bucureștiului: A fost deschis pasajul DN3 peste A0. Săptămâna viitoare urmează cei 13 kilometri de ...
Pasajul DN3 peste A0 a fost dat în trafic, anunță luni dimineața secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. ...
Imperiul UE contratacă la invazia mașinilor din China. Europa va limita importul de vehicule hibride chinezeşti timp de patru ani (Bloomberg)
Imperiul UE contratacă la invazia mașinilor din China. Europa va limita importul de vehicule hibride chinezeşti timp de ...
Uniunea Europeană va limita importul de vehicule hibride din China la 350.000 de unităţi pe an, măsură care ar putea ...