Șef Concelex, despre marile proiecte de infrastructură ale României: Prioritatea ar trebui să fie finalizarea proiectelor deja începute

Cătălin Vișan, Deputy CEO - Operations, Concelex, consideră că prioritatea în domeniul infrastructurii ar trebui să fie finalizarea proiectelor deja începute, înainte de lansarea unora noi, potrivit unor declarații de la conferința „Driving the Future Forward”, găzduită de Smart Urban Mobility.
Ion Dobreanu - S, 10 oct. 2026, 11:49
Șef Concelex, despre marile proiecte de infrastructură ale României: Prioritatea ar trebui să fie finalizarea proiectelor deja începute

Potrivit lui, în paralel, România ar trebui să se concentreze pe proiectele care pot beneficia de finanțare europeană și să dezvolte mecanisme de parteneriat public-privat.

concelex

„Din punctul meu de vedere, cred că nu ar trebui să rămână proiecte începute și neterminate. Aceasta este prima prioritizare, iar apoi cu siguranță ar trebui să ne gândim la niște proiecte care vor avea finanțare europeană în următoarea perioadă, cât și ceea ce am menționat mai devreme, dezvoltarea și implementarea parteneriatului public-privat”, a explicat Cătălin Vișan, citat de Antena3.ro.

Vișan confirmă că lucrările executate nu au fost plătite la zi, iar constructorii așteaptă în continuare achitarea sumelor restante. În prezent, sunt verificate documentele și lucrările executate, urmând ca, după finalizarea acestei etape, să fie făcute plățile.

„Cred că a fost și o declarație oficială a patronatului, acum ceva timp, în care s-a explicat că nu suntem la zi cu plățile și s-a pus o presiune foarte puternică astfel încât să se închidă execuția și șantierele, iar acum așteptăm verificarea documentelor, a lucrărilor executate, ca să se ajungă apoi și la plată. N-aș putea să spun că suntem foarte departe de ultima declarație care a fost făcută de patronat”, a declarat Cătălin Vișan, reprezentantul companiei de construcții din România, potrivit sursei citate.

Diferenţa dintre stadiul fizic al lucrărilor executate de constructori prin PNRR şi sumele efectiv încasate se ridică la aproximativ 3 miliarde de euro şi pune o presiune uriaşă asupra lichidităţii companiilor din sector, spuneau luna trecută reprezentanţii Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC).

„Potrivit datelor oficiale, acest sector concentrează 9,45 miliarde de euro, respectiv 44,8% din valoarea totală a PNRR. Valoarea lucrărilor certificate tehnic şi efectiv executate în sectorul construcţiilor este estimată la aproximativ 6 miliarde de euro, în timp ce sumele încasate de constructori pentru aceste lucrări se ridică la aproximativ 3,1 miliarde de euro. Acest decalaj, de aproximativ 3 miliarde de euro între stadiul fizic al lucrărilor executate de constructori şi sumele efectiv încasate, exercită o presiune uriaşă asupra lichidităţii companiilor din sector”, se menţiona într-un comunicat al organizaţiei.

Reprezentanţii federaţiei atrăgeau atenţia şi asupra problemelor întâmpinate în implementarea PNRR şi a necesităţii valorificării experienţei acumulate pentru viitoarele programe de finanţare.

Erbașu: Ce facem după PNRR?

„Trebuie să ne gândim ce facem după PNRR şi să ne pregătim pentru viitorul exerciţiu financiar, 2028-2034. Uniunea Europeană ne obligă, dar dezvoltarea României trebuie forţată şi din interior, nu numai din fondurile Uniunii Europene. Avem un apel disperat către politicieni să se trezească. Nu avem proiecte derulabile pentru că nu au cofinanţarea asigurată. Bugetul a fost construit în jurul PNRR. Neavând Guvern, nu se poate revizui bugetul. Deci nu avem buget pentru cofinanţarea proiectelor”, a subliniat preşedintele FPSC, Cristian Erbaşu, citat în comunicat.

Lecţiile PNRR trebuie aplicate pentru buna absorbţie a fondurilor de coeziune, iar rectificarea bugetară este o reală urgenţă, mai nota organizația citată.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...