23 de ani închisoare pentru Omar Hayssam, prin contopirea pedepselor în trei dosare – ÎCCJ

Sirianul Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 23 ani şi 4 luni închisoare, prin contopirea pedepselor primite de acesta în trei dosare.
Economica.net - vin, 27 mart. 2015, 10:28
23 de ani închisoare pentru Omar Hayssam, prin contopirea pedepselor în trei dosare - ÎCCJ

Curtea supremă a menţinut decizia dată în luna februarie de Curtea de Apel Ploieşti, instanţă care a stabilit contopirea pedepselor ca urmare a unei sesizări formulate de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni privindu-l pe Omar Hayssam, scrie Agerpres.

În baza noului Cod penal, unele dintre aceste pedepse repuse în individualitatea lor au fost reduse, instanţa stabilind la final pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 13 ani şi patru luni închisoare, rezultată după aplicarea noilor prevederi penale în dosarul răpirii jurnaliştilor.

La această pedeapsă instanţa a adăugat un spor de o treime din totalul de 30 de ani al celorlalte pedepse principale, astfel că, în final, Omar Hayssam va executa 23 de ani şi patru luni de închisoare.

Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de instanţele din România în trei dosare în care a fost trimis în judecată de DIICOT, el primind 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul ‘Volvo Truck’ şi trei ani de închisoare în dosarul ‘Foresta Nehoiu’. El a reuşit să fugă din România în anul 2006, fiind adus în ţară pe 19 iulie 2013. Omar Hayssam este încarcerat în prezent în Penitenciarul Mărgineni.

Te-ar mai putea interesa și
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari pentru soluționarea unui proces privind efectele Facebook și Instagram......
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal – Bucureşti – Constanţa
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal ...
CFR SA a semnat miercuri cu TPF Inginerie contractul pentru servicii de consultanţă şi supervizare a proiectării şi ...
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
ANAF a pus la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite destinate verificării informațiilor raportate prin ...
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a dispus demararea „de urgenţă" a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare ...