UniCredit a obţinut aprobarea BCE pentru a prelua controlul la banca germană Commerzbank

Grupul bancar italian UniCredit a anunţat joi că a primit aprobarea Băncii Centrale Europene (BCE) pentru a prelua controlul asupra băncii germane Commerzbank, după ce oferta de preluare ostilă, finalizată în luna iulie, i-a majorat participaţia în cadrul băncii germane până la 48%, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 16 oct. 2026, 10:35
UniCredit a obţinut aprobarea BCE pentru a prelua controlul la banca germană Commerzbank

UniCredit avea nevoie de aprobarea BCE pentru a putea prelua noi acţiuni la Commerzbank, în cadrul unei oferte în valoare de 45 de miliarde de euro, şi pentru a merge mai departe cu planurile sale privind cea mai mare tranzacţie bancară transfrontalieră din Europa, după criza financiară globală, scrie Agerpres.

Grupul bancar italian a precizat că BCE i-a permis să depăşească pragul de 30% din acţiunile Commerzbank şi „să îşi majoreze în continuare participaţia, fără o limită superioară”. UniCredit a adăugat că se aşteaptă să preia controlul asupra Commerzbank până la sfârşitul anului, deţinând aproximativ 50% din drepturile de vot, după finalizarea „restului procedurilor de reglementare” legate de oferta sa de preluare.

UniCredit, care operează în Germania prin intermediul băncii bavareze HVB încă din 2005, a început să investească în Commerzbank în urmă cu mai bine de doi ani, directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel, iniţiind o preluare pe care o analizaseră anterior şi câţiva dintre predecesorii săi.

În pofida opoziţiei ferme a Commerzbank şi a criticilor venite dinspre Guvernului de la Berlin, UniCredit a reuşit să obţină suficiente acţiuni pentru a controla deciziile acţionarilor băncii germane, rămânând totodată sub pragul de 50%, prag care ar fi obligat banca italiană să preia şi participaţiile investitorilor minoritari la mBank, filiala poloneză a Commerzbank.

Beneficiind de o vastă experienţă în tranzacţiile bancare, Andrea Orcel a purtat discuţii cu reprezentanţi ai Guvernului german, care doresc ca Commerzbank să îşi menţină sediul central la Frankfurt, să protejeze locurile de muncă şi să continue creditarea companiilor germane.

Odată ce va intra în posesia de noi acţiuni la Commerzbank, Orcel a ameninţat că va solicita un vot al acţionarilor pentru a numi un nou consiliu de supraveghere şi o nouă conducere la Commerzbank, fără a aştepta adunarea generală anuală de anul viitor.

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală devine exclusiv electronică
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală ...
Serviciile publice vor fi reproiectate pe "evenimente de viaţă", livrate prin portalul unic al statului (Single Digital Gateway): pentru cetăţeni, de la naştere la pensionare, iar pentru firme,......
Program guvernare – Guvernul vrea să investească până la 1,5 miliarde de euro pentru reducerea pierderilor de apă
Program guvernare – Guvernul vrea să investească până la 1,5 miliarde de euro pentru reducerea pierderilor de apă
Guvernul intenţionează să investească până la 1,5 miliarde de euro pentru lucrări de retenţie, protecţie şi reducerea ...
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe ...
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...