UE a trimis „misionarii” în Shanghai pentru a converti chinezii la „religia euro”. BCE promovează în China extinderea rolului global al monedei europene

China şi euro - Banca Centrală Europeană poate consolida rolul global al euro şi amplifica impactul politicii sale monetare furnizând ţărilor străine sisteme de siguranţă financiară, a afirmat miercuri economistul şef al BCE, Philip Lane, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 21 oct. 2026, 12:48
UE a trimis

China şi euro. Vorbind la un eveniment desfăşurat la Shanghai şi intitulat „Sistemul monetar dincolo de dolar”, Lane a spus că cererea pentru recent extinsa facilitate BCE de lichiditate în euro este puternică, peste 30 de bănci centrale exprimându-şi interesul, scrie Agerpres.

„Liniile de lichiditate sporesc încrederea în moneda euro şi reduc riscurile asociate, sprijinind extinderea utilizării”, a declarat oficialul BCE.

Recent, BCE anunţase că din trimestrul patru va face disponibilă facilitatea de lichiditate extinsă pentru băncile centrale din afara zonei euro şi va începe familiarizarea instituţiilor interesate de facilitate.

Iniţiativa este în linie cu eforturile mai ample ale preşedintei BCE, Christine Lagarde, de a capitaliza ceea ce ea a numit „momentul global al euro”, în condiţiile în care politicile economice haotice ale preşedintelui Donald Trump pun sub semnul întrebării dominaţia îndelungată a dolarului.

Lane susţine că extinderea utilizării euro ar îmbunătăţi capacitatea BCE de a-şi îndeplini mandatul privind inflaţia prin sporirea impactului global al politicii monetare din zona euro.

El a spus că facilitatea EUREP a BCE, care permite băncilor centrale străine să obţină lichiditate sub forma împrumuturilor garantate cu active de înaltă calitate denominate în euro ar putea impulsiona piaţa obligaţiunilor din zona euro.

Şi Christine Lagarde anunţase recent că BCE revizuieşte reţeaua de linii de swap valutar, care permite marilor bănci centrale, inclusiv Rezerva Federală a SUA (Fed) şi Banca Centrală a Chinei (PBOC), să schimbe propriile monede pentru euro, scrie Agerpres.

Lane a apreciat că astfel de aranjamente încurajează împrumuturile în euro dar ar trebui rezervate pentru băncile centrale din economiile care au legături financiare strânse cu zona euro şi capacitatea de a-şi achita datoriile.

Te-ar mai putea interesa și
Totul despre conturile de economii și învestiții pentru pensii. Ce trebuie să știe angajații, firmele și PFA-urile despre noile facilități fiscale
Totul despre conturile de economii și învestiții pentru pensii. Ce trebuie să știe angajații, firmele și PFA-urile ...
Angajatorii care doresc să acceseze această facilitate trebuie să îşi revizuiască politicile de beneficii acordate salariaţilor. Pentru titulari, alegerea între CEI-S (conturi de economii și......
Black Friday 2026. Altex intră în campanie în data de 29 octombrie
Black Friday 2026. Altex intră în campanie în data de 29 octombrie
Retailerul electroIT Altex, liderul pieței de profil din România va organiza campania de Black Friday 2026 începând cu ...
Alertă în Marea Britanie – Este pentru prima dată în istorie când se întâmplă așa ceva
Alertă în Marea Britanie – Este pentru prima dată în istorie când se întâmplă așa ceva
Marea Britanie - Datoria publică a Marii Britanii a depăşit 3.000 miliarde de lire sterline (4.010 miliarde de dolari), ...
Un nou scandal în Ucraina – Percheziţie la sediul Băncii Naţionale
Un nou scandal în Ucraina – Percheziţie la sediul Băncii Naţionale
Poliţia anticorupţie din Ucraina a anunţat miercuri că anchetatorii efectuează percheziţii la sediul Băncii Naţionale ...