Surpriză după 20 de ani de insolvență la Planorama: Cine reia construcția blocurilor-fantomă din București

Cele două blocuri Planorama care stau de aproape 20 de ani mărturie a unuia dintre cele mai mari falimente imobiliare de la noi, ar urma să fie finalizate în următorii ani.
Andrada Ghira - mie, 28 oct. 2026, 22:36
Surpriză după 20 de ani de insolvență la Planorama: Cine reia construcția blocurilor-fantomă din București

După un boom imobiliar care a transformat Bucureștiul într-un El Dorado pentru dezvoltatorii de apartamente, criza din 2008 din SUA a avut ecouri și în România. Au apărut primele insolvențe, iar cea a Planorama a fost printre cele mai răsunătoare. Apartamentele plătite în avans nu au mai fost finalizate. Din trei blocuri ridicate dintr-un total de patru, doar unul este locuit și asta după ce proprietarii au finalizat, tot pe banii lor, lucrările începute de dezvoltator.

De mai bine de 16 ani, blocurile Planorama stau mărturie a unui sistem care se baza pe banii cumpărătorilor pentru construirea blocurilor, cu mult înainte de cazul Nordis, fără să fie luată nicio măsură.

CITEȘTE ȘI Legea Nordis, adoptată azi de Parlament, la 15 ani de la cazurile Planorama și Terra Residence. Dezvoltatorii pot reține avansuri etapizat

Două dintre cele trei blocuri ridicate nu au fost finalizate, însă noul invecstitot face deja demersurile pentru obținerea autorizațiilor de construire și are certificat de urbanism pentru continuarea lucrărilor începute în urmă cu 20 de ani, potrivit informațiilor Economica.net.

Planurile inițiale ale dezvoltatorului Euro Habitat erau de a livra 272 de apartamente în turnul T1 și alte 224 în T4. Lucrările de construire la Planorama au fost demarate în decembrie 2005, cu un total de 1.052 de apartamente la finalizare.

Un raport realizat de Tagor în 2012 arată că blocul T1 era finalizat în proporție de 36%, cu structura realizată integral, dar stratul exterior de BCA a fost terminat doar până la etajul 11.

Lucrările la blocul T4 erau avansate în proporție de 45%, cu structura metalică terminată, strat exterior din BCA finalizat până la etajul 12 și finisaje executate până la etajul 7.

CITEȘTE ȘI Care este soarta Planorama? Cine şi cât ar trebui să investească în finalizarea proiectului 

Contactată de Economica.net, Longshield Investment nu a dorit să ofere, pentru moment, mai multe detalii despre proiect până când procesul de autorizare nu este finalizat.

 

Cum au ajuns blocurile Planorama la Voluthema

Voluthema Property Developer, deținută de Longshield Investment (fostul SIF Muntenia), și-a adjudecat cele două blocuri nefinalizate și clădirea destinate a fi un country-club anul trecut, când a fost singurul ofertant în cadrul licitației din iunie 2025.

Firma a devenit creditor garantat, cu o creanță de 59,32 de milioane de lei, în urma cesiunii din luna mai a anului trecut între Century 22 Investiții Imobiliare, în calitate de cedent, și Voluthema, în calitate de cesionar.

Prețul de pornire al licitației pentru cele două blocuri și clădirea country-club a fost de 9,85 de milioane de euro, preț la care s-a adjudecat pachetul de active.

În calitate de creditor garantat, plata pentru active s-a făcut printr-o combinație de compensare a creanței și plată efectivă în numerar. Prin urmare, Voluthema a achitat efectiv prin virament bancar echivalentul a circa 460.000 de euro, restul a fost acoperit prin creanța garantată și compensarea cheltuielilor de pază, se arată în documentele privind procedura de insolvență, consultate de Economica.net cu ajutorul platformei Termene.ro.

Demersurile pentru reluarea lucrărilor la blocurile Planorama vin după ce, în cursul acestui an, au fost soluționate definitiv mai multe litigii privind drepturile de proprietate asupra unor imobile din complex, iar înscrierile provizorii aferente au fost radiate din cărțile funciare. Potrivit celui mai recent raport al lichidatorilor Euro Habitat, cel din septembrie 2026, mai rămăsese de soluționat o singură cerere de radiere la OCPI, arată datele consultate de Economica.net.

Următorul termen în dosarul de insolvență al fostului dezvoltator Euro Habitat a fost stabilit pentru 17 februarie 2027.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia e definitivă
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia e definitivă
Curtea de Apel Bucureşti a admis miercuri contestaţia DIICOT şi a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pentru Călin Georgescu. ...
PMB anunță că a finalizat lucrările din șantierul de pe Bulevardul Chișinău
PMB anunță că a finalizat lucrările din șantierul de pe Bulevardul Chișinău
Şantierul a fost închis pe Bulevardul Chişinău iar modernizarea şinelor de tramvai pe Lotul 9, pe unde trece 36, este ...
Premieră pe piața pensiilor private din România. Compania de asigurări NN integrează un ETF administrat activ în fondul Global Opportunities
Premieră pe piața pensiilor private din România. Compania de asigurări NN integrează un ETF administrat activ în fondul ...
Societatea de asigurări NN a anunțat astăzi că începând cu 2 noiembrie 2026 va introduce Goldman Sachs Alpha Enhanced ...
Europa are o „mină” de 54 de miliarde de tone de materiale de construcții, dar continuă să extragă materii prime
Europa are o „mină” de 54 de miliarde de tone de materiale de construcții, dar continuă să extragă materii prime
Valorificarea materialelor recuperate din construcții și demolări ar putea contribui la securitatea aprovizionării, la ...