Peste 3.000 de locuri de consum de energie electrică ai unor consumatori non-casnici, atît comerciali cât și instituții publice, inclusiv primării, au ajuns în situația de a nu mai avea un furnizor concurențial de energie electrică de la începutul lunii noiembrie încoace, potrivit surselor noastre.
Ca atare, pentru că niciun consumator de energie din România nu poate să rămână fără energie, potrivit legii, acești clienți ajung să fie transferați automat către furnizorul de ultimă instanță (FUI) desemnat de ANRE. În septembrie, FUI a fost Electrica Furnizare, în octombrie este PPC, iar în noiembrie va fi E.On Energie România.
Consumul estimat care urma să fie preluat în FUI era de circa 100 GWh pe an – desigur nu se știe cât timp vor sta acești clienți alimentați în regim de FUI.
În general, locurile de consum preluate în regim de FUI au venit de la cei care erau, până nu demult, furnizorii mai ieftini. Nu le dăm încă numele pentru că nu este încă foarte clar cât din comportamentul lor și cât din comportamentul clienților a contat cel mai mult în faptul că că mii de locuri de consum au rămas fără furnizori de energie în doar o lună.
Clientul a ajuns alimentat în regim de ultimă instanță (UI) pentru că s-a terminat contractul iar furnizorul său nu i-a făcut o nouă ofertă, sau pentru că noua ofertă făcută nu i-a convenit. Este o posibilitate, mai ales că prețurile din noile oferte sunt acum mai mari decât cele din contractele care expiră (energia s-a scumpit în piețe), iar clienții cărora le expiră acum contractele nu au acceptat noile oferte ale funizorilor lor. Cât despre cealaltă variantă, în care furnizorii pur și simplu să nu dorească să reoferteze clieții, reprezentanți a doi dintre furnizorii ai căror clienți ajung luna aceasta la FUI ne-au spus că nu fac așa ceva, și se asigură chiar că clienții cărora le expiră contractele știu despre acest lucru și că primesc noile oferte.
Clientul ajunge alimentat în regim de UI exclusiv din vina lui pentru că nu a dorit să semneze un nou contract, fie cu furnizorul lui, fie cu altul. Este o posibilitate, mai ales că, din ce am aflat, multe dintre cele 3.000 de locuri de consum care au rămas fără furnizor sunt ale unor instituții publice. Deci este posibil ca, pentru aceștia din urmă, fie să nu se fi parcurs toți pașii pentru o recontractare cu un nou furnizor concurențial până a expirat contractul în vigoare (sunt proceduri de licitație pentru autoritățile publice), fie prețurile actuale din piață înseamnă un cost al energiei mai mare decât bugetul estimat anterior și nu au dorit să încheie contracte noi.
Răspunsul simplu: pentru că aici este de principiu cel mai mare preț al energiei pe care îl poate plăti un client. Prețul plătit de un client preluat de FUI nici nu este cunoscut acum, se calculează după ce se termină luna, și el este practic prețul mediu din piața pentru ziua următoare (PZU) plus marja furnizorului, la care se adaugă desigur tarifele de rețea și taxele.
Or, pentru această lună, este greu de crezut că vom avea un preț mai mic de 1.100 de lei/MWh ca medie a lunii – toate prețurile zilnice din octombrie sunt peste această valoare, până acum – deci prețul final este mai mare decât al multor furnizori cu o ofertă concurențială.
Iar, dacă autorități publice au plătit un preț mai mare al energiei decât cel pe care îl puteau plăti unui furnizor comercial, aceasta este desigur o cheltuială suplimentară pentru buget.