Preţurile de referinţă la gaze în Europa au ajuns la 97 de euro pe MWh, o premieră după 2022

Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa europeană au trecut luni pragul de 97 de euro pe megawat-oră, o premieră după 2022, în contextul în care se înmulţesc îngrijorările cu privire la aprovizionarea regiunii la iarnă, precum şi incertitudinile legate de evoluţia conflictului din Orientul Mijlociu, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 26 oct. 2026, 11:41
Preţurile de referinţă la gaze în Europa au ajuns la 97 de euro pe MWh, o premieră după 2022

Cotaţiile futures continuă tendinţa de creştere înregistrată săptămâna trecută, înregistrând un avans de până la 3,5% în prima parte a zilei de luni. Traderii se aşteaptă la o intensificare a cererii pentru încălzire în zilele următoare, pe fondul unei scăderi a temperaturilor la nivelul întregului continent. Aceasta într-un context de aprovizionare globală limitată, ceea ce creează premisele unui război al ofertelor cu alţi cumpărători, precum cei din Asia.

Chiar dacă preţurile la gaze în Europa rămân semnificativ sub maximele atinse în timpul ultimei crize energetice, această nouă scumpire riscă să alimenteze inflaţia şi să afecteze activitatea economică. În luna octombrie, importurile de gaze lichefiate în Europa au rămas sub nivelurile înregistrate anul trecut, în pofida faptului că, în mod obişnuit, acestea înregistrează o creştere în această perioadă a anului.

Livrările de gaze naturale lichefiate (GNL) au jucat un rol esenţial în aprovizionarea energetică a Europei după criza din 2022. Această dependenţă expune continentul la riscul unor perturbări majore, mai ales că se intră în perioada de vârf a cererii, în timp ce stocurile de combustibil se află la niveluri anormal de scăzute. Gradul de umplere a depozitelor de gaze din UE se situează la aproximativ 75%, cel mai scăzut nivel înregistrat pentru această perioadă a anului după 2009, în timp ce în Germania gradul de umplere este de puţin peste 61%.

Luni dimineaţă, la ora 08:50 am, la bursa TTF de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare erau în creştere cu 3,2% până la 96,88 euro pe megawatt-oră (MWh).

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu va propune premierului asumarea răspunderii Guvernului pe reforma administrativ-teritorială şi pe reorganizarea Guvernului
Grindeanu va propune premierului asumarea răspunderii Guvernului pe reforma administrativ-teritorială şi pe reorganizarea ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că îi va propune premierului ca Guvernul să îşi angajeze răspunderea pe reforma administrativ-teritorială şi pe reorganizarea la nivel......
FOTO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost marcat locul de unde va porni prima „cârtiță” prin Carpați
FOTO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost marcat locul de unde va porni prima „cârtiță” prin Carpați
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi de la portalul tunelului Poiana, cel mai lung din Autostrada A1 Sibiu ...
Nou ansamblu rezidențial în București. 32 mil. euro investiți în faza a doua a Avrig Park Residence
Nou ansamblu rezidențial în București. 32 mil. euro investiți în faza a doua a Avrig Park Residence
Compania de dezvoltare imobiliară Rock Development investeşte 32 de milioane de euro în dezvoltarea fazei a doua din proiectul ...
Doar 25% din locuințe au o asigurare obligatorie PAD, dar românii spun că sunt interesați să-și protejeze bunurile
Doar 25% din locuințe au o asigurare obligatorie PAD, dar românii spun că sunt interesați să-și protejeze bunurile
Aproximativ 68% dintre români se declară interesaţi sau foarte interesaţi să îşi protejeze locuinţele şi bunurile ...