370.000 de doze de vaccin antigripal sunt disponibile în depozite şi pot fi comandate de farmacii

Un număr de 370.000 de doze de vaccin antigripal sunt disponibile în depozitele din ţară şi pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populaţie, potrivit informaţiilor furnizate de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).
AGERPRES - mar, 27 oct. 2026, 13:43
370.000 de doze de vaccin antigripal sunt disponibile în depozite şi pot fi comandate de farmacii

Ministerul Sănătăţii a informat marţi că la jumătatea lunii noiembrie este estimată o nouă livrare, de aproximativ 500.000 de doze pentru continuarea campaniei de vaccinare antigripală.

Până la data de 18 octombrie, în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) au fost înregistrate 400.259 de vaccinări antigripale. Dintre acestea, 393.552 au fost efectuate în rândul persoanelor care beneficiază de vaccinare compensată, iar 3.069 în farmaciile comunitare autorizate.

„Vaccinarea antigripală este una dintre cele mai importante măsuri de prevenire a gripei şi a complicaţiilor asociate acesteia, în special în cazul persoanelor vulnerabile. Medicii recomandă vaccinarea în special a persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, copiilor, persoanelor cu boli cronice, femeilor gravide şi personalului medico-sanitar. Persoanele eligibile pot beneficia de vaccinare compensată, conform criteriilor în vigoare”, afirmă sursa citată.

Ministerul reaminteşte că în România sunt autorizate patru vaccinuri antigripale: Vaxigrip, Influvac, Fluenz şi Efluelda. Potrivit ANMDMR, Fluenz, destinat copiilor şi adolescenţilor, şi Efluelda, destinat persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, sunt disponibile în stocuri suficiente în farmacii şi la distribuitori. În cazul vaccinurilor injectabile Vaxigrip şi Influvac, primele stocuri au fost consumate în mare parte.

Te-ar mai putea interesa și
DHL Group anunță investiții de peste 400 de milioane de euro pentru a susține creșterea lanțurilor de aprovizionare în Europa, inclusiv în România
DHL Group anunță investiții de peste 400 de milioane de euro pentru a susține creșterea lanțurilor de aprovizionare ...
DHL Group a anunțat că intenționează să investească peste 400 de milioane de euro în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România, până în 2030, pentru a consolida infrastructura......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Cele două condiții de care mai depinde deschiderea circulației pe secțiunea 4, cu primul tunel forat de autostradă din România
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Cele două condiții de care mai depinde deschiderea circulației pe secțiunea ...
Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a transmis marți imagini noi de pe șantierul secțiunii 4 din Autostrada ...
Producătorul Nivea nu renunță la Rusia
Producătorul Nivea nu renunță la Rusia
Compania germană de produse pentru îngrijirea pielii Beiersdorf nu are planuri referitoare la o plecare din Rusia, a declarat ...
Doar un sfert dintre locuinţele din România sunt asigurate – ASF
Doar un sfert dintre locuinţele din România sunt asigurate – ASF
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, a declarat că doar aproximativ un sfert ...