Europa resimte din plin criza: prețurile le energie sar mâine de 300 de euro/MWh de la Marea Nordului la Marea Neagră, cu România printre piețele cele mai scumpe

Europa se confruntă cu prețuri extrem de mari în piața energiei electrice, prețurile de mâine depășind pragul critic de 300 de euro/MWh în foarte multe țări.
Mihai Nicuţ - mie, 28 oct. 2026, 20:13
Europa resimte din plin criza: prețurile le energie sar mâine de 300 de euro/MWh de la Marea Nordului la Marea Neagră, cu România printre piețele cele mai scumpe

Conform datelor pentru ziua de 29 octombrie prețuri medii ale zilei peste pragul de 300 de euro se întâlnesc în Germania (313,92 euro/MWh), Olanda (310,74 euro/MWh) și Austria (309,57 euro/MWh).

Situația devine însă cu adevărat critică în Europa de Est. România înregistrează una dintre cele mai mari cotatii continentale, ajungând la un preț de 323 euro/MWh pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU). În regiune, valori ușor mai ridicate se mai întâlnesc doar în Ungaria (324,00 euro/MWh) și Serbia (329 euro/MWh).

Pe de altă parte, vestul și nordul continentului beneficiază de un context ceva mai favorabil, Franța situându-se la 265,90 euro/MWh, în timp ce nordul Suediei și Finlanda mențin prețurile sub 20 de euro/MWh.

Iată cifrele:

Explozia generalizată a prețurilor este determinată de o suprapunere de factori climatici dar și de cei care țin de crizele pe care le traversăm. Scăderea temperaturilor la sfârșitul lunii octombrie a declanșat o creștere a consumului. Simultan, producția din surse regenerabile a scăzut pe fondul lipsei de vânt și a cerului acoperit, fenomen cunoscut în industrie sub numele de „dunkelflaute”. Gazele naturale, care “închid” și piața de energie electrică au spart pragul de 100 de euro/MWh, ajungând la cele mai mari cotații din iarna lui 2022 încoace.

Pentru România, lucrurile merg din rău în mai rău. Prețul mediu al zilei de mâine este de peste 1.700 de lei/MWh, în urcare față de cel de azi. Cauzele de la noi și din zonă sunt cele cunoscute: lipsa din sistem a ambelor reactoare nucleare (1.400 MW) din România, o unitate lipsă de 1.000 MW de la Kozlodui, centrala nucleară din Ungaria la funcționare sub capacitate, producția de energie mai mică din hidrocentrale în toată zona, mai ales în cele mari de pe Dunăre, aportul din ce în ce mai redus al sursei solare, prețul mare al gazelor, avarii sau opriri controlate la unele grupuri. Producția eoliană este încă bună în România, cu unele momente în care vântul este prima sursă de generare la noi, dar spre deosebire de solar, în zonă capacități eoliene mari nu sunt și în Bulgaria, Serbia sau Ungaria.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Sectorului 2 a lansat licitația pentru studiul de fezabilitate necesar extinderii magistralei M2 de metrou cu tronsonul Pipera-Petricani
Primăria Sectorului 2 a lansat licitația pentru studiul de fezabilitate necesar extinderii magistralei M2 de metrou cu ...
Primăria Sectorului 2 a publicat licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar extinderii magistralei M2, pe tronsonul Pipera-Petricani, valoarea estimată a contractului fiind de......
ANAF dă asigurări că aplică procedurile de colectare şi recuperare a creanţelor bugetare în mod unitar şi nediscriminatoriu
ANAF dă asigurări că aplică procedurile de colectare şi recuperare a creanţelor bugetare în mod unitar şi nediscriminatoriu
Procedurile de colectare şi recuperare a creanţelor bugetare sunt aplicate în mod unitar şi nediscriminatoriu, indiferent ...
Top 5 eSIM-uri ieftine pentru vacanțe în străinătate
Top 5 eSIM-uri ieftine pentru vacanțe în străinătate
Un eSIM ieftin se alege după costul întregii vacanțe. O ofertă de câțiva euro poate părea suficientă la cumpărare, ...
Reteilerul Good2Go a depășit 13 milioane de euro cifră de afaceri în 2025 și a ajuns la peste 50 de magazine deschise în România
Reteilerul Good2Go a depășit 13 milioane de euro cifră de afaceri în 2025 și a ajuns la peste 50 de magazine deschise ...
Good2Go, unul dintre jucătorii în plină dezvoltare pe segmentul magazinelor de tip convenience, anunță că a înregistrat ...