Rogobete: Tinerii medici, rezidenţii şi viitorii specialişti trebuie susţinuţi, nu priviţi ca o ameninţare

Viitorul chirurgiei pediatrice se construieşte prin generaţiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experienţa şi să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenţii şi viitorii specialişti trebuie susţinuţi, nu priviţi ca o ameninţare.
AGERPRES - J, 29 oct. 2026, 12:11
Rogobete: Tinerii medici, rezidenţii şi viitorii specialişti trebuie susţinuţi, nu priviţi ca o ameninţare

Ministrul Sănătăţii a participat joi la Conferinţa Naţională a Societăţii Române de Chirurgie Pediatrică – SRCP 2026.

„În această vară, comunitatea chirurgilor pediatri a traversat o perioadă dificilă, în care a demonstrat solidaritate, unitate şi capacitatea de a-şi susţine interesele profesionale. Mă bucur că vocea acestor specialişti a fost auzită şi apreciez modul în care au rămas uniţi într-un moment complicat pentru sistemul de sănătate. (…) Am însă şi un mesaj ferm pentru cadrele didactice şi pentru medicii cu experienţă. Tinerii medici, rezidenţii şi viitorii specialişti trebuie susţinuţi, nu priviţi ca o ameninţare”, a scris Rogobete, pe Facebook.

El a subliniat că medicina modernă nu mai poate fi practicată izolat şi este nevoie de echipe, de colaborare şi de empatie.

„Respect munca profesorilor care au format generaţii de medici, dar nu accept mentalitatea potrivit căreia trebuie să închidem uşile pentru că vine cineva care ne-ar putea lua locul. Dimpotrivă! Ar trebui să ne bucurăm că există tineri capabili să ne continue munca şi să devină chiar mai buni decât noi. Medicina modernă nu mai poate fi practicată izolat. Are nevoie de echipe, de colaborare şi de empatie, mai ales atunci când pacientul este un copil, iar alături de el se află o familie care îşi pune toată încrederea în medici. Iar un profesor bun trebuie să ştie când să facă loc generaţiei care vine după el”, a completat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Christine Lagarde confirmă că va pleca de la BCE înainte de încheierea mandatului
Christine Lagarde confirmă că va pleca de la BCE înainte de încheierea mandatului
Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, va demisiona din funcţie la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal......
Principalul strateg militar al Statelor Unite a fost destituit
Principalul strateg militar al Statelor Unite a fost destituit
Principalul strateg militar al Statelor Unite, Brett Sylvia, a fost destituit, într-o remaniere surpriză, informează miercuri ...
Nava portcontainer lovită miercuri de drone în largul Bulgariei s-a scufundat
Nava portcontainer lovită miercuri de drone în largul Bulgariei s-a scufundat
Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafaţă în largul coastei bulgare a Mării Negre, ...
Rata de default a creditelor garantate pentru agricultură este de 2,4%, iar în sectorul alimentar ajunge la 3,5% – Stoian, FNGCIMM
Rata de default a creditelor garantate pentru agricultură este de 2,4%, iar în sectorul alimentar ajunge la 3,5% – ...
Rata de default a creditelor garantate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii ...