Zborurile Dan Air în pericol: compania acuză Netopia pentru blocarea a 850.000 de euro și presiuni din partea aeroportului Bacău

Compania aeriană Dan Air, care a depus săptămâna trecută o cerere de intrare în insolvență, avertizează că ar putea anula zboruri datorită blocării unei sume de peste 850.000 de euro provenită din vânzarea biletelor de avion de către procesatorul de plăți Netopia, dar și presiuni pentru plata unor datorii din partea aeroportului Bacău.
Andrada Ghira - J, 29 oct. 2026, 13:36
Zborurile Dan Air în pericol: compania acuză Netopia pentru blocarea a 850.000 de euro și presiuni din partea aeroportului Bacău

Dan Air anunță că procesatorul de plăți Netopia nu mai transferă încasările din bilete începând cu 23 octombrie 2026, deși continuă să colecteze plățile pasagerilor. Compania susține că măsura a fost luată fără notificare prealabilă și este nejustificată. Suma reținută până în acest moment este de peste 850.000 de euro.

Potrivit companiei aeriene, Netopia și-a justificat decizia prin riscurile financiare observate în relațiile cu alte două companii aeriene: Bees Airlines și AnimaWings. Dan Air spune că nu are datorii scadente neachitate către procesatorul de plăți și că riscurile sunt deja acoperite prin garanții contractuale.

„Blocarea încasărilor nu reduce acest risc, ci îl amplifică: singura cale prin care pasagerii, partenerii și Netopia însăși sunt protejați este ca zborurile Dan Air să fie operate conform programului”, se mai arată în comunicatul de presă al companiei.

Ca urmare a acestei măsuri, spune Dan Air, există riscul ca unele zboruri să fie anulate. De la blocarea decontărilor, compania spune că a operat zborurile din rezervele proprii și a plătit integral combustibilul și alte costuri aferente.

„Compania face în continuare toate eforturile pentru ca zborurile să nu fie anulate, însă acest lucru devine extrem de dificil, în condițiile în care toate vânzările de bilete Dan Air, menite să finanțeze zborurile, sunt reținute de Netopia”, se arată în comunicat.

Decizia de anulare va fi luată strict înaintea zborului, mai spune compania, care va căuta până în ultimul moment o soluție pentru ca acestea să fie operate.

Dan Air mai spune că a solicitat protecție împotriva executării silite, iar pe 23 octombrie 2026, Tribunalul Ilfov a dispus suspendarea provizorie a executărilor silite asupra bunurilor companiei, până la soluționarea cererii de deschidere a insolvenței.

În plus, Dan Air a dat Netopia în judecată și a solicitat Tribunalului București, prin ordonanță președințială, obligarea procesatorului să reia decontările și să transfere sumele reținute, însă termenul în acest dosar este pe 6 noiembrie, iar operatorul aerian a cerut judecarea rapidă.

Dan Air mai spune că aeroportul din Bacău i-a solicitat o nouă plată pentru a continua serviciile de handling.

„Dan Air a efectuat o plată de 100.000 de lei, reprezentând aproximativ 10% din datoria față de aeroport, în condițiile în care toate încasările din vânzarea biletelor erau deja blocate. În discuțiile purtate, directorul general al aeroportului a solicitat ca Dan Air să facă o nouă plată până la sfârșitul săptămânii, pentru ca serviciile de handling să continue, deși cunoaște situația blocajului creat de Netopia”, se mai arată în comunicat.

Economica.net a cerut o poziție din partea Netopia, care urmează să emită un comunicat pe acest subiect.

Te-ar mai putea interesa și
Situație disperată la Liberty Galați. Cei mai mulți angajați intră în șomaj tehnic de la 1 noiembrie. Ce anunță managementul combinatului siderurgic UPDATE
Situație disperată la Liberty Galați. Cei mai mulți angajați intră în șomaj tehnic de la 1 noiembrie. Ce anunță ...
Managementul Executiv al Combinatului Siderurgic Galaţi îşi pune mandatele „pe masa celor care decid prezentul şi viitorul Combinatului” şi atrage atenţia asupra unor riscuri extreme la......
SAMEDAY a suplimentat echipa cu 1.000 de angajați pentru livrările de Black Friday. Estimează că va livra 10 milioane de colete, cu 16% în plus față de 2025
SAMEDAY a suplimentat echipa cu 1.000 de angajați pentru livrările de Black Friday. Estimează că va livra 10 milioane ...
SAMEDAY, compania românească de curierat care a introdus livrarea la easybox pe piața locală și parte din eMAG, se pregătește ...
AUR: Bucureştiul riscă să fie paralizat. Ce se întâmplă la Metrorex
AUR: Bucureştiul riscă să fie paralizat. Ce se întâmplă la Metrorex
Liderul deputaţilor AUR Mihai Enache solicită premierului Luca Niculescu şi Ministerului Transporturilor să intervină ...
Producția de biogaz a producătorului de lactate Olympus Foods România a crescut cu 40%
Producția de biogaz a producătorului de lactate Olympus Foods România a crescut cu 40%
În 2025, stația de biogaz a fabricii Olympus din România, producătorul brandului de lapte Olympus, a înregistrat o creștere ...