Preţul petrolului a urcat luni cu până la 5%

Preţul petrolului a urcat luni cu până la 5%, traderii analizând când de repede poate Iranul să majoreze exporturile după acordul preliminar dintre Iran şi puterile occidentale în domeniul nuclear, precum şi posibilitatea încetinirii creşterii stocurilor în Statele Unite, transmite Mediafax.
Economica.net - lun, 06 apr. 2015, 20:11
Preţul petrolului a urcat luni cu până la 5%

Cotaţia petrolului Brent a coborât joia trecută cu aproape 4%, în urma acordului referitor la programul nuclear iranian, dar aşteptările iniţiale privind o creştere rapidă a exporturilor de petrol ale acestei ţări au fost temperate de opinii conform cărora eliminarea sancţiunilor occidentale ar putea dura un an.

„Finalizarea acordului şi ridicarea completă a sancţiunilor au în faţă, încă, un număr de obstacole”, se arată într-o notă a analiştilor de la Morgan Stanley, care consideră că şi după încheierea acordului impactul asupra pieţei petrolului nu trebuie aşteptat înainte de 2016.

Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, este în urcare cu 2,62 dolari, la 57,57 dolari pe baril, după ce pe parcursul şedinţei a atins un maxim al zilei de 57,85 dolari pe baril.

Cotaţia petrolului WTI, de referinţă pe piaţa americană, a avansat cu 2,3 dolari, la 51,44 dolari pe baril.

Piaţa a fost susţinută luni şi de faptul că Arabia Saudită a majorat preţurile de vânzare a ţiţeiului pe piaţa din Asia, din luna mai, luând această măsură pentru a doua lună consecutiv.

Citeşte articolul integral, pe Mediafax.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...