Exim Banca Românească – Dobândă de 3,5% la depozitele în euro

Exim Banca Românească aduce în piaţă una dintre cele mai atractive oferte de economisire în euro, oferind o dobândă de 3,5% pentru depozitele constituite pe 12 luni din fonduri noi, o alternativă competitivă pentru cei care caută să îmbine siguranţa economisirii cu un randament atractiv.
AGERPRES - lun, 02 nov. 2026, 14:08
Exim Banca Românească - Dobândă de 3,5% la depozitele în euro

Potrivit unui comunicat al băncii, depozitul SuperEuro 3,5% este disponibil până la 31 decembrie 2026, atât pentru clienţii existenţi, cât şi pentru cei care achiziţionează un pachet de cont pe perioada campaniei. Dobânda se plăteşte la maturitatea depozitului, acesta neavând opţiunea de prelungire automată. Comisionul de retragere numerar la scadenţă este zero, iar suma minimă necesară pentru constituirea depozitului este de 150 euro, scrie Agerpres.

În paralel, banca oferă o cotaţie la fel de competitivă şi pentru Depozitele Plus, constituite pe o perioadă de 7 luni. Astfel, clienţii noi, care achiziţionează un pachet de cont până la 27 noiembrie 2026, pot constitui un Depozit Plus Start în euro, din fonduri noi, pe o perioadă de 7 luni, cu o dobândă de 3,1% p.a., sau un Depozit Plus Start în lei, din fonduri noi, pe o perioadă de 7 luni, cu o dobândă de 6,7% p.a..

Cei care utilizează cardul aferent pachetului de cont pentru cel puţin 5 plăţi cu cardul, de peste 20 de lei fiecare, în prima lună de la achiziţia pachetului, primesc un bonus suplimentar de 150 de lei direct în cont.

Pentru clienţii băncii (care încasează pensia sau salariul direct de la angajator/casa de pensii sau care optează în această perioadă pentru încasarea venitului) dobânda pentru Depozitul Plus Activ în euro, constituit din fonduri noi pe o perioadă de 7 luni, este de 2,9% p.a., iar pentru Depozitul Plus Activ în lei, constituit din fonduri noi pe o perioadă de 7 luni, dobânda este de 6,5% p.a.

Şi în acest caz dobânda este fixă pe întreaga perioadă şi se plăteşte la maturitatea depozitului, acesta neavând opţiunea de prelungire automată. Comisionul de retragere numerar la scadenţă este zero, iar suma minimă necesară pentru constituirea depozitelor este de 500 de lei sau 150 euro.

Depozitele se deschid în sucursalele Exim Banca Românească sau prin Internet/Mobile Banking.

Exim Banca Românească este o bancă universală 100% românească, aflată în top 10 cele mai mari instituţii de credit după active. Recent, banca a obţinut primul rating din partea agenţiei internaţionale Fitch Ratings, ce confirmă soliditatea financiară a Exim Banca Românească.

Te-ar mai putea interesa și
Nou parc eolian în România. PPC urmează să ia autorizație de la ANRE pentru încă 85 MW, în zona Moldovei
Nou parc eolian în România. PPC urmează să ia autorizație de la ANRE pentru încă 85 MW, în zona Moldovei
Grecii de la PPC Renewables, cel mai mare investitor în regenerabile din România, urmează să primească autorizația de înființare pentru 85 MW în eolian, a doua fază a parcului eolian......
Consultanții fiscali atrag atenția că proiectul de lege referitor la cheltuielile din interiorul grupurilor de firme impozitează de două ori aceeași sumă. Vor fi afectate atât băncile, cât și IFN-urile
Consultanții fiscali atrag atenția că proiectul de lege referitor la cheltuielile din interiorul grupurilor de firme impozitează ...
Camera Consultanților Fiscali (CCF) consideră că proiectul PL x 694/2026, în forma adoptată de Senat, ar impozita de ...
Rezervele valutare ale României au scăzut cu 1,5 miliarde de euro, într-o lună, până la 58,553 miliarde de euro – date octombrie 2026 BNR
Rezervele valutare ale României au scăzut cu 1,5 miliarde de euro, într-o lună, până la 58,553 miliarde de euro – ...
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, ...
Împrumut de aproape trei miliarde de lei de la bănci. Două emisiuni de titluri de stat ale Ministerului Finanțelor – Anunţ BNR 2.11.2026
Împrumut de aproape trei miliarde de lei de la bănci. Două emisiuni de titluri de stat ale Ministerului Finanțelor – ...
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 2,818 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni ...