Raiffeisen şi-ar putea asuma garanţii la unele împrumuturi în franci elveţieni, în Polonia

Raiffeisen Bank International (RBI) ar putea garanta unele împrumuturi în franci elveţieni la subsidiara sa din Polonia pentru a sprijini vânzarea acestei afaceri, a anunţat directorul general al RBI, Karl Sevelda, într-un interviu acordat publicaţiei austriece 'Der Standard', transmite Reuters.
Economica.net - mar, 07 apr. 2015, 06:59
Raiffeisen şi-ar putea asuma garanţii la unele împrumuturi în franci elveţieni, în Polonia

Şeful grupului bancar austriac a reafirmat că în Polonia creditele denominate în franci au fost acordate aproape în întregime unor clienţi buni-platnici, astfel încât este puţin probabilă neachitarea acestor împrumuturi, scrie Agerpres.

‘Vom discuta această problemă şi cu instituţia care va achiziţiona Raiffeisen Polbank. Întrebarea este dacă riscurile vor fi transferate în întregime’, a declarat Karl Sevelda pentru ‘Der Standard’.

Întrebat dacă acest lucru înseamnă că RBI şi-ar putea asuma garanţii, şeful băncii austriece a răspuns: ‘Aceasta este una dintre cele câteva opţiuni’.

Decizia neaşteptată a Băncii Naţionale a Elveţiei din 15 ianuarie de a elimina pragul minim al cursului de schimb euro-franc a condus la deprecierea cu 22% a zlotului polonez în raport cu francul, ceea ce a provocat dificultăţi pentru cele aproximativ 550.000 de familii din Polonia care au credite în franci. Majoritatea împrumuturilor au fost contractate înainte de criza financiară, când zlotul polonez era relativ puternic în raport cu francul.

RBI vinde Polbank în cadrului programului său de restructurare, dar autorităţile de reglementare din Polonia au insistat că, în primul rând, trebuie listată subsidiara poloneză.

Sevelda a minimalizat dificultăţile cu care se confruntă băncile regionale care deţin Raiffeisen Zentralbank, banca mamă a RBI, după ce grupul austriac nu a plătit dividende pentru 2014 – când s-au înregistrat pierderi de 493 milioane de euro – primele din istoria băncii.

‘Dependenţa lor de dividende a fost supraestimată, ele au suficientă libertate de acţiune în evaluarea participaţiilor lor în RZB’, a explicat Karl Sevelda, dezminţind zvonurile că aceste bănci regionale ar putea fuziona.

În ianuarie, al doilea mare creditor din Europa emergentă anunţa vânzarea subsidiarelor din Polonia şi Slovenia şi reducerea operaţiunilor internaţionale. Aceste măsuri au ca obiectiv obţinerea unui indice de adecvare a capitalului Tier 1 de 12% până în 2017, de la 10% la sfârşitul lui 2014.

RBI va reduce sau va renunţa la operaţiunile mai mici din Asia şi SUA, îşi va reduce semnificativ expunerea la Ucraina şi Rusia şi va vinde banca sa online din Slovacia, Zuno. Banca austriacă speră că prin aceste măsuri vor fi reduse activele riscante cu 16 miliarde de euro până la sfârşitul lui 2017.

Raiffeisen Bank International a fondat filiala din România în anul 1998. Raiffeisen Bank România este o bancă universală de top, care oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare clienţilor persoane fizice, IMM-uri sau corporaţii cu o bază de aproximativ două milioane de clienţi persoane fizice, 100.000 IMM-uri şi 7.700 de companii.

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti în Marea Neagră şi apoi asupra unei a doua nave, venite să o remorcheze pe......
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la şase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune ...
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul ...