China avertizează Marea Britanie în legătură cu orice fel de „denigrare”, după un raport asupra ameninţărilor cibernetice prin inteligenţa artificială

China a avertizat Regatul Unit miercuri cu privire la orice tentativă de "denigrare" la adresa sa, la o zi după publicarea unui raport care menţiona posibile atacuri cibernetice lansate de unele state, în special China, împotriva infrastructurilor critice britanice, relatează AFP.
AGERPRES - mie, 04 nov. 2026, 12:46
China avertizează Marea Britanie în legătură cu orice fel de

„China îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de utilizarea de către Regatul Unit a unui limbaj speculativ menit să denigreze China în absenţa unor dovezi”, a declarat Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, în cadrul unei conferinţe de presă, fiind întrebată cu privire la acest raport publicat de Centrul naţional britanic pentru securitate cibernetică (NCSC), scrie Agerpres.

Regatul Unit „utilizează din nou vechiul pretext al pirateriei informatice pentru a introduce noi măsuri menite să frâneze dezvoltarea IA în China”, a adăugat ea, calificând acest demers drept o „abordare greşită”.

Richard Horne, directorul NCSC, a afirmat marţi, cu ocazia prezentării la Londra a raportului anual al organizaţiei, că este „foarte probabil” ca Beijingul „să fie cel mai bine poziţionat pentru a utiliza IA în operaţiuni care vizează infrastructurile noastre naţionale critice şi alte ţinte strategice”.

Acest organism public, însărcinat cu protejarea ţării împotriva ameninţărilor informatice, estimează că, până în 2028, este foarte probabil ca China, Rusia şi alte state să utilizeze în mod regulat inteligenţa artificială în spaţiul virtual pentru a-şi atinge obiectivele geopolitice.

Regatul Unit se confruntă deja cu o creştere a amplorii şi rapidităţii atacurilor cibernetice sofisticate, precum cea care a vizat Jaguar Land Rover anul trecut şi a perturbat puternic producţia constructorului auto.

Alte ţări, precum SUA şi Noua Zeelandă, au acuzat public China de atacuri cibernetice în cursul ultimului deceniu, acuzaţii pe care Beijingul le-a negat ferm.

Te-ar mai putea interesa și
Șef nou în cadrul Ahold Delhaize România. Cine este românca desemnată să coordoneze operațiunile Shop&Go
Șef nou în cadrul Ahold Delhaize România. Cine este românca desemnată să coordoneze operațiunile Shop&Go
Shop&Go, lanțul de magazine de ultraproximitate din portofoliul Ahold Delhaize România, care mai operează și lanțurile Mega Image și Profi, va fi condus de o licențiată în psihologie cu......
BMW – Profitul trimestrial a scăzut cu aproape 15%, pe fondul vânzărilor slabe din China
BMW – Profitul trimestrial a scăzut cu aproape 15%, pe fondul vânzărilor slabe din China
Profitul trimestrial al Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a scăzut din nou, slăbiciunea de pe piaţa chineză cheie afectând ...
Angajaţii de la INS au de primit, anual, între 12-15.000 de lei drepturi salariale restante pe angajat (sindicat)
Angajaţii de la INS au de primit, anual, între 12-15.000 de lei drepturi salariale restante pe angajat (sindicat)
Tranşele anuale de plată a drepturilor salariale restante câştigate de angajaţii Institutului Naţional de Statistică ...
Autostrada Moldovei A7: DRDP Buzău anunță restricții de circulație pe 14 kilometri
Autostrada Moldovei A7: DRDP Buzău anunță restricții de circulație pe 14 kilometri
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău anunță miercuri restricții de circulație pe sectorul cuprins între ...