„Activităţile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală, delapidare, fals în declaraţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu, abuz de încredere, fals material în înscrisuri oficiale, exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, contrabandă, înşelăciune, furt, furt calificat, tăinuire, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, obţinere ilegală de fonduri, spălarea banilor, gestiune frauduloasă, transmiterea fictivă a părţii sociale, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, violarea vieţii private, violarea sediului profesional, hărţuire, distrugere”, informează Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
De asemenea, sunt investigate fapte privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, schingiuire a animalelor, uciderea cu intenţie, fără drept a animalelor, producerea, expunerea spre vânzare şi/sau vânzarea cunoscând că sunt falsificate sau substituie, de vinuri şi produse vinicole, producerea şi deţinerea în afara unui antrepozit fiscal de produse accizabile peste limita prevăzută de lege, tăiere ilegală de arbori, furt de arbori, deţinerea, utilizarea şi comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament, eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate, îngroparea deşeurilor, scrie Agerpres.
În cadrul acţiunilor mai sunt investigate fapte de tentativă la omor, agresiune sexuală asupra unui minor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, proxenetism, lovirea sau alte violenţe.
Poliţiştii şi procurorii urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.