Imigraţia ilegală în Germania a ajuns la un nivel record

Numărul imigranţilor ilegali veniţi în Germania a ajuns la un record în 2014, poliţia confirmând miercuri o creştere de 75% faţă de anul anterior, relatează DPA.
Economica.net - mie, 08 apr. 2015, 11:44
Imigraţia ilegală în Germania a ajuns la un nivel record

Dintre aceştia, 27.000 au fost reţinuţi şi 30.000 au fost opriţi înainte să ajungă pe teritoriul Germaniei, a declarat şeful poliţiei din Potsdam, Dieter Romann.

‘Numărul celor care au intrat pe la graniţa sudică s-a triplat, în timp ce numărul celor veniţi pe la graniţa vestică s-a dublat’, a spus Romann, adăugând că majoritatea imigranţilor ilegali pătrund în Germania din Austria şi Franţa.

Poliţia a arestat şi circa 2.100 de traficanţi de persoane în 2014, în creştere faţă de 1.535 în 2013, scrie Agerpres.

‘Imigraţia ilegală, alături de ameninţarea terorismului islamist, este cea mai mare provocare cu care se confruntă în prezent poliţia germană’, a mai spus Romann.

Te-ar mai putea interesa și
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând cu 2025. așa cum era firesc, având în vedere că sistemul se......
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...