Criză Germania – Şomajul în rândul absolvenţilor de facultate a atins un nivel record

Şomajul în rândul absolvenţilor de studii superioare din Germania a atins un nivel record, tinerii fiind afectaţi în mod deosebit de dificultăţile economice ale ţării şi de utilizarea tot mai frecventă a inteligenţei artificiale (IA), a anunţat marţi Agenţia Federală pentru Ocuparea Forţei de Muncă, transmite DPA.
AGERPRES - mie, 11 nov. 2026, 09:51
Criză Germania - Şomajul în rândul absolvenţilor de facultate a atins un nivel record

Numărul absolvenţilor de studii superioare care erau în şomaj a urcat la 372.000 de persoane în luna august 2026, în continuarea unei tendinţe de creştere constantă înregistrată în ultimii cinci ani, potrivit agenţiei. Absolvenţii cu vârsta sub 30 de ani au fost afectaţi în mod deosebit de grav, scrie Agerpres.

În pofida acestei creşteri, studiile superioare oferă în continuare o protecţie considerabilă împotriva şomajului. Rata şomajului în rândul absolvenţilor de studii superioare a fost de 3,3% în 2025, adică la jumătate faţă de rata şomajului înregistrată la nivelul întregii populaţii.

Rata şomajului în rândul absolvenţilor de facultate variază semnificativ în funcţie de domeniul de studiu. Mai puţin de 2% dintre absolvenţii din domeniul educaţiei erau şomeri în 2025, comparativ cu 4,6% dintre absolvenţii de studii umaniste şi 3,8% dintre absolvenţii de studii inginereşti.

Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă a pus această creştere a şomajului în rândul absolvenţilor de facultate pe seama situaţiei economice dificile din Germania şi a utilizării tot mai intense a inteligenţei artificiale, tinerii aflaţi la începutul carierei fiind afectaţi în mod special. Cu toate acestea, agenţia a precizat că, în general, nu se preconizează că inteligenţa artificială va înlocui profesii întregi.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune procurorul Claudiu Sandu, membru CSM, după conferinţa președintelui Nicușor Dan
Ce spune procurorul Claudiu Sandu, membru CSM, după conferinţa președintelui Nicușor Dan
Procurorul Claudiu Sandu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, îi transmite preşedintelui Nicuşor Dan că există două decizii ale CEDO şi CJUE, prin care s-a stabilit că Inspecţia......
Încă un proces câștigat de One United Properties cu Primăria București: autorizația de construire pentru One Floreasca Sunset rămâne în vigoare
Încă un proces câștigat de One United Properties cu Primăria București: autorizația de construire pentru One Floreasca ...
Dzvoltatorul One United Properties a mai câștigat un proces cu Primăria București și Primarul Capitalei. Instanța a ...
Ungaria își reevaluează relația cu investiorii: Companii precum SK On, Samsung SDI și BYD, anchetate și sancționate pentru încălcarea normelor
Ungaria își reevaluează relația cu investiorii: Companii precum SK On, Samsung SDI și BYD, anchetate și sancționate ...
Principalii producători sud-coreeni de baterii destinate industriei auto se confruntă în prezent cu o supraveghere sporită ...
Alconor Company începe testele de fabricație în noua fabrică de hrană umedă pentru animale de companie, marcând o premieră pentru industria pet food din România
Alconor Company începe testele de fabricație în noua fabrică de hrană umedă pentru animale de companie, marcând o ...
Investiția de peste 20 de milioane de euro completează platforma industrială Alconor Pet Food, care reunește pe aceeași ...