În discursul său susţinut la debutul evenimentului organizat de Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA), Marinescu a subliniat că România trebuie să arate că poate continua, în mod credibil, consolidarea finanţelor publice, oferind încredere pieţelor financiare şi obţinând costuri de finanţare mai mici, atât pentru stat, cât şi pentru sectorul privat.
„Doresc să felicit Patronatul European al Femeilor de Afaceri pentru consecvenţa în promovarea performanţei şi a antreprenoriatului feminin din România. Avem mare nevoie de modele de succes profesional, mai ales în aceste vremuri complicate. În prezent, România traversează o perioadă de ajustare economică dificilă. Consolidarea finanţelor publice trebuie continuată credibil, însă corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoţită şi de măsuri care să asigure reluarea sustenabilă a creşterii economice”, a afirmat el.
În opinia sa, tabloul macroeconomic al acestui an reflectă slăbirea consumului, pe fondul ajustărilor fiscal-bugetare şi în contextul unei inflaţii mai persistente decât anticipam. De exemplu, comerţul cu amănuntul s-a redus cu 5% pe primele nouă luni ale anului, în timp ce formarea brută de capital fix a crescut cu peste 12% pe primul semestru.
„Traversăm, în prezent, o contracţie evidentă a activităţii economice, care ne plasează în scenariul nedorit de stagflaţie persistentă. De câţiva ani ni se confirmă limitele unui model economic însoţit de ample deficite publice şi dezechilibre externe. Avem nevoie de un nou model de creştere economică, bazat pe aportul factorilor calitativi: investiţii eficiente, productivitate sporită şi competitivitate durabilă. Pentru anul viitor anticipăm redresarea economiei, susţinută şi de reluarea consumului. Sunt esenţiale absorbţia fondurilor europene şi valorificarea unor noi instrumente de investiţii şi de modernizare în plan administrativ. Nu doar pentru susţinerea creşterii economice, ci pentru întărirea securităţii economice, energetice şi a apărării României. În noul context global, investiţiile în rezilienţă şi securitate nu mai sunt doar o opţiune, ci o necesitate strategică naţională şi europeană”, a transmis Marinescu prin mesajul postat pe blogul personal.
Inflaţia rămâne o provocare importantă, într-un context internaţional dificil, a subliniat acesta, iar riscurile pe termen scurt decurg, în mare parte, din evoluţia conflictului din Orientul Mijlociu.
În acest context marcat de şocuri succesive în plan energetic, politica monetară va rămâne prudentă, atent calibrată la perspectivele inflaţiei şi ale activităţii economice, a dat asigurări oficialul BNR.
„Estimăm că rata inflaţiei va mai creşte uşor până la finalul anului, pentru ca apoi să revină pe o traiectorie descendentă pe parcursul anului 2027. Obiectivul nostru, al Băncii Naţionale a României, rămâne readucerea inflaţiei în intervalul ţintei, însă nu prin reacţii conjuncturale, pe contrasens cu economia, ci în mod echilibrat, prudent şi durabil. În aceste zile se elaborează bugetul pentru 2027. Am depăşit criza politică şi avem un guvern legitim, care dispune de toate pârghiile necesare pentru o guvernare eficientă. România trebuie să arate că poate continua, în mod credibil, consolidarea finanţelor publice, oferind încredere pieţelor financiare şi obţinând costuri de finanţare mai mici, atât pentru stat, cât şi pentru sectorul privat”, a precizat economistul.
În opinia viceguvernatorului BNR, la fel de important este ca România să îşi redefinească priorităţile de politică economică, pentru a valorifica avantajele competitive de care dispune, un exemplu elocvent fiind cel al costurilor cu energia suportate de firme. Deşi România are o dependenţă redusă de importuri energetice şi beneficiază de un mix energetic diversificat, la noi s-au înregistrat, pe primul semestru al anului, printre cele mai mari creşteri de preţuri la energia electrică dintre ţările Uniunii, a atras el atenţia.
Un alt exemplu vizează nevoia de îmbunătăţire a calităţii instituţionale a mediului de afaceri, prin măsuri de reducere a birocraţiei şi a poverii administrative şi prin creşterea predictibilităţii în reglementare.
„Doar astfel putem însufleţi capitalul privat şi iniţiativa antreprenorială, care sunt condiţii esenţiale pentru revigorarea activităţii economice”, consideră Marinescu.
De asemenea, în actualul context economic şi financiar, rezilienţa economiei devine şi mai importantă.
„Mediul de afaceri are un rol cheie, prin promovarea unor modele solide de guvernanţă corporativă. Companiile conduse profesionist şi capitalizate adecvat pot gestiona mai bine perioadele mai puţin favorabile, precum cea din prezent. România are nevoie de un nou model de dezvoltare economică, în care sectorul privat şi mediul antreprenorial au un rol esenţial, prin investiţii, inovare şi competitivitate. Trebuie să valorificăm, ca ţară, întreg potenţialul productiv şi creativ de care dispunem”, a arătat reprezentantul BNR.
În acest context, el a salutat proiectul Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA), intitulat „Educaţie. Leadership. Vocaţie” şi derulat în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale.
„Consider că avem responsabilitatea de a ne implica mai mult în educaţia tinerilor noştri iar Banca Naţională a României manifestă întreaga deschidere de a contribui activ la acest proiect vocaţional. promovarea exemplelor de succes, a modelelor de leadership şi a legăturilor dintre educaţie, antreprenoriat şi apărarea naţională sunt esenţiale pentru mentalitatea necesară societăţii viitorului. Apreciem preocupările de a dezvolta şi latura educaţiei financiare. Pentru Banca Naţională a României, acest obiectiv are o importanţă hotărâtoare. Investiţia în educaţia economică şi financiară contribuie la formarea unor generaţii mai responsabile, mai bine pregătite să ia decizii informate şi să gestioneze provocările economice, tot mai complicate. Deciziile financiare responsabile ale fiecărui cetăţean şi politicile publice sustenabile consolidează, în timp, prosperitatea României. (…) România are potenţialul de a face saltul de la stadiul de beneficiar la cel de furnizor de securitate, prin industria de apărare, cu efecte de antrenare în economie, în general. În definitiv, economia generează prosperitate când beneficiază de un mediu stabil de pace şi securitate”, a mai spus Cosmin Marinescu.