Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)

Cererea de argint este aşteptată să scadă cu 5% în 2026, din cauza diminuării achiziţiilor de bijuterii şi a unui consum redus în sectorul celulelor pentru panourile fotovoltaice, domeniu în care preţurile ridicate au accelerat procesul de înlocuire a argintului, arată un studiu publicat vineri de firma de consultanţă Metals Focus pentru Silver Institute, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 13 nov. 2026, 15:01
Argint - Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)

Analiştii firmei de consultanţă Metals Focus estimează că cererea mondială de argint se va situa la 1,08 miliarde de uncii (33.591 de tone) în acest an, scrie Agerpres.

Preţul argintului, un metal preţios utilizat în bijuterii, electronică, vehicule electrice şi panouri solare, precum şi ca activ de investiţii, a scăzut cu 59%, ajungând la 50 de dolari pe uncie, după ce, la începutul anului, achiziţiile din partea investitorilor de retail au dus preţurile la un nivel record de 121,60 dolari pe uncie.

Premisele acestei creşteri au fost create în 2025, când preţul argintului a urcat cu 147%. La acea vreme, intrările mari de argint în depozitele din SUA (pe fondul incertitudinilor legate de tarifele vamale) precum şi apetitul investitorilor pentru produse financiare tranzacţionate la bursă (ETP) garantate cu argint au redus lichiditatea pe piaţa din Londra.

Citeşte şi

Anul acesta, aşteptările referitoare la majorarea dobânzilor, un dolar mai puternic şi randamente mai mari ale obligaţiunilor au temperat interesul investitorilor.

Analiştii de la Metals Focus mizează pe ieşiri nete de argint din partea ETP-urilor de 45 de milioane de uncii în acest an, după intrări de 278 de milioane de uncii în 2025. La începutul lunii noiembrie, deţinerile de argint ale ETP-urilor se situau la 1,25 miliarde de uncii.

Cererea de argint a sectorului industrial este aşteptată să scadă cu 3% în 2026, întrucât instalarea sistemelor fotovoltaice a fost sub aşteptări, în special în China, iar preţurile record ale argintului din luna ianuarie au accelerat înlocuirea acestuia cu alte materiale.

În paralel, cererea pentru bijuterii şi obiecte din argint este prognozată să scadă cu 22%, respectiv 17%, deoarece preţurile mai mari şi cheltuielile mai reduse în zonele rurale din India au încurajat consumatorii să opteze pentru produse mai mici şi mai uşoare. Cererea din China şi din SUA este, de asemenea, scăzută.

De asemenea investiţiile solide în argint înregistrate la sfârşitul anului 2025 şi începutul anului 2026, au lăsat locul unei activităţi de cumpărare mult mai temperate începând cu luna martie, pe fondul scăderii preţului argintului, susţin analiştii de la Metals Focus. Firma de consultanţă estimează că cererea globală de lingouri şi monede de aur va scădea cu 2% în acest an, investiţiile sectorului de retail din SUA urmând să atingă cel mai scăzut nivel de după 2010.

Te-ar mai putea interesa și
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră a avut, însă, o contracţie de 1%, la nouă luni (INS)
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră ...
Economia Uniunii Europene şi cea a zonei euro au înregistrat creşteri modeste în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu trimestrul al doilea, însă în rândul statelor membre......
Criză Olanda – Negocieri pentru a evita prăbuşirea guvernului condus de Rob Jetten
Criză Olanda – Negocieri pentru a evita prăbuşirea guvernului condus de Rob Jetten
Criză Olanda - Premierul olandez Rob Jetten va discuta vineri cu principalii săi parteneri, într-un ultim efort de a preveni ...
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Liderii sindicali ai Mercedes-Benz Group AG au transmis un avertisment ferm conducerii constructorului auto, declarând că ...
Scandal Oil Terminal – dosar evaziune motorină. DIICOT a pus sechestru pe 111 imobile
Scandal Oil Terminal – dosar evaziune motorină. DIICOT a pus sechestru pe 111 imobile
DIICOT a anunţat vineri că a pus sechestru pe 111 imobile (construcţii şi terenuri) şi pe conturile inculpaţilor implicaţi ...