România este o piesă de bază a strategiei militare a SUA în estul Europei – comentariu Sputnik News

De când 'Noul Război Rece a început' ca rezultat al conflictului din Ucraina, SUA au început să-şi pună în practică în Europa strategia de 'Lead from behind' (conduce din spate) pentru a crea un 'cordon sanitar antirusesc' în care România va fi o piesă de bază, se apreciază într-un comentariu publicat vineri de portalul rusesc pro-Kremlin Sputnik News, preluat de Agerpres.
Economica.net - vin, 17 apr. 2015, 19:52
România este o piesă de bază a strategiei militare a SUA în estul Europei - comentariu Sputnik News

‘SUA încurajează fostele puteri regionale să-i sprijine strategia în schimbul recunoaşterii, apoi a restabilirii sferei lor de influenţă. În mod ideal, SUA doresc ca noua Cortină de Fier să includă Scandinavia, Europa de Est şi de Sud-Est, iar România, Polonia şi Suedia să fie partenerii lor conduşi din spate’, este scenariul descris de autorul articolului, Andrew Korybko.

El invocă în argumentaţia sa decizia celor cinci state nordice (Danemarca, Suedia, Finlanda, Norvegia şi Islanda) de a-şi intensifica împreună cooperarea militară cu ţările baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) – care se tem de agresivitatea crescândă a Rusiei – şi vede în această iniţiativă un posibil prim pas către formarea unui bloc militar regional coordonat de Statele Unite, un fel de ‘NATO din umbră’ (Shadow NATO), Suedia şi Finlanda nefiind membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

În analiza prezentată se susţine că, motivate de ambiţii istorice şi de potenţialul lor economic, Suedia şi Polonia şi-au asumat deja în partea de nord a Europei rolul de lideri regionali, Suedia fiind în secolul al XVII-lea un mare imperiu ce cuprindea teritoriile actuale ale statelor baltice, Finlandei şi parţial cel al Norvegiei, în timp ce Polonia ar dori să restabilească de facto uniunea polono-lituaniană dintre secolele XVI şi XVIII, ce includea teritorii aflate în prezent în vestul Ucrainei şi Belarus.

Cât despre partea de sud-est a Europei, ‘acum toate privirile se îndreaptă către România pentru a vedea dacă ea se va alătura Washingtonului şi partenerilor conduşi din spate de acesta, astfel încât să devină ultima piesă de bază a noii Cortine de Fier ce coboară peste Europa’, se arată în comentariul publicat de Sputnik News. ‘Cea care completează noua Cortină de Fier americană este România, ea fiind văzută drept piesa de bază a strategiei navale a NATO în Marea Neagră’, se insistă în analiza care, la fel ca în cazul Suediei şi Poloniei, face trimiteri la istorie, evocând legăturile cu Republica Moldova.

Autorul articolului notează că, deşi relaţiile dintre România şi Rusia sunt reci din cauza scutului antirachetă, deocamdată nu s-a produs ‘niciun eveniment artificial’ de natură să conducă la o criză între cele două ţări, dar consideră că ‘este foarte probabilă o provocare în Transnistria pentru ca acest lucru să se întâmple sau să transforme România într-un integrator din umbră al Republicii Moldova în NATO’.

Pentru Statele Unite, România este importantă pe plan strategic şi datorită ieşirii la Marea Neagră, iar cum navele militare americane pot pătrunde doar în număr limitat în acest spaţiu din cauza restricţiilor impuse de Convenţia de la Montreux, Washingtonul doreşte să consolideze capacităţile flotei române, conchide comentariul din Sputnik News.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, la inaugurarea noului Centru chirurgical cardiovascular din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu......
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte luni – date INS
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte ...
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în primele şapte luni ale anului, respectiv ...
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Pregătirile pentru noul an școlar au început mai devreme, iar ritmul cumpărăturilor crește pe măsură ce se apropie ...
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă pe SEAP licitaţie în vederea achiziţionării a până la 736 de autovehicule ...