Martin, FAPT: Dacă dorim să plătim bacşiş, de la 1 mai, o facem legal, la vedere, pe nota de plată

Adoptarea, în această săptămână, a Ordonanţei de urgenţă pentru legalizarea bacşişului şi restructurarea activităţii şi procedurilor de control ale Fiscului constituie un mare pas înainte pentru industria ospitalităţii, consideră Corina Martin, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).
Economica.net - mar, 21 apr. 2015, 15:35
Martin, FAPT: Dacă dorim să plătim bacşiş, de la 1 mai, o facem legal, la vedere, pe nota de plată

,,De la 1 Mai, dacă dorim să plătim bacşiş, vom face acest lucru legal, la vedere, pe nota de plată. Cu trei ani în urmă, când am lansat public pentru prima oară ideea legalizării bacşişului, industria nu era pregătită, şi nici mediul politic nu a avut abordarea necesară. De această dată, propunerea a fost preluată şi devine temă de Ordonanţă de urgenţă, în numai trei săptămâni de la primele discuţii cu echipa Ministerului Finanţelor. Evident că mai avem de clarificat şi alte aspecte legislative, care trebuie să susţină şi să stimuleze dezvoltarea turismului în România, deci vom continua acest parteneriat cu Ministerul de Finanţe. Însă consider că acest moment şi adoptarea Ordonanţei de urgenţă pentru legalizarea bacşişului şi restructurarea activităţii şi procedurilor de control ale ANAF constituie un mare pas înainte pentru industria ospitalităţii din România. Susţinem campania pentru emiterea bonului fiscal, susţinem importanţa fiscalizării şi scoaterea la lumină a economiei subterane’, a precizat Corina Martin după discuţii cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Reprezentanţii FAPT şi cei ai Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) s-au întâlnit, luni, cu conducerea MFP pentru dezbaterea finală pe ultimele propuneri pentru fiscalitate în industria ospitalităţii.

,,În urma discuţiilor purtate în cadrul întâlnirii, au fost admise şi preluate în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pregătit pentru adoptarea în şedinţa de Guvern din această săptămână mai multe amendamente, precum legalizarea bacşişului pe nota de plată distinctă, cu impozitarea de numai 16%, nu şi cu TVA sau CAS, sau delimitarea răspunderii angajatorului faţă de răspunderea angajatului’, se arată într-un comunicat al FAPT, remis, marţi, AGERPRES.

Reprezentanţii FAPT şi HORA au discutat şi despre introducerea avertismentului şi apoi a amenzii, sancţiuni progresive şi corelate cu gravitatea iregularităţii constatate în sancţiunile ce se vor aplica agenţilor economici, cu posibilitatea de a plăti 50% din amendă în termen de 48 de ore.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat, marţi, la Palatul Parlamentului, că Ordonanţa privind impozitarea bacşişului va fi discutată, miercuri, în şedinţa de Guvern.

El a precizat că angajatorul va decide ‘soarta’ bacşişului, respectiv dacă va acoperi pierderi sau dacă îl va distribui angajaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține state membre. Seceta a făcut ravagii ăn special în Franța, cel mai......
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...