Bombardierele ruseşti care au survolat recent Europa ar fi avut rachete la bord

Ministerul Apărării din Norvegia a făcut publice imagini cu bombardiere strategice ruse Tu-22M şi Tu-95, realizate de aparatele de interceptare ale NATO, iar avioanele ruse care zburau deasupra mărilor Baltică şi a Nordului erau dotate cu rachete de croazieră, a relatat publicaţia germană Rheinische Post, citată joi de portalul estonian Postimees.es.
Economica.net - J, 23 apr. 2015, 10:22
Bombardierele ruseşti care au survolat recent Europa ar fi avut rachete la bord

‘Nu vom specula dacă avioanele militare ruse transportau sau nu arme nucleare. Dar noi ştim, desigur, că acestea se află în dotarea forţelor armate ale Rusiei’, a declarat ziarului german un oficial al Ministerului Apărării din Norvegia.

În ultimul timp, tensiunea a crescut în spaţiul aerian internaţional. Avioane militare ruse desfăşoară din ce în ce mai frecvent exerciţii aeriene în Europa, deseori cu dispozitivul de identificare (transponder) oprit, riscând astfel să provoace o coliziune cu alte aeronave, inclusiv civile, scrie publicaţia germană, citată de Postimees.es.

În decembrie trecut, Ministerul Apărării din Suedia anunţase că un avion militar rus cu transponderul oprit a fost la un pas de coliziune cu o aeronavă de pasageri în apropiere de spaţiul aerian al Suediei. Potrivit Stockholmului, incidentul a avut loc în spaţiul aerian internaţional aproape de oraşul suedez Malmö, în partea de sud a ţării, la 12 decembrie 2014. Pentru a evita o coliziune pe coridoarele de zbor alăturate, controlorii de trafic au deviat un avion de pasageri care zbura de la Copenhaga (Danemarca) la Roma (Italia), scrie sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene ruse, Igor Konaşenkov, declarase că nu au existat ‘niciun fel de premise’ pentru un accident aerian, iar zborul bombardierelor ruse s-a desfăşurat în conformitate cu normele internaţionale privind utilizarea spaţiului aerian. Distanţa până la culoarul de zbor al avionului de pasageri care decolase din Copenhaga depăşea 70 km, asigurase la acea vreme Ministerul Apărării rus.

Agenţia Europeană pentru Securitate Aeriană (AESA) a raportat recent o ‘creştere semnificativă’ a ‘incidentelor de securitate’ în 2014 deasupra Mării Baltice, în care avioane de pasageri au trecut prin apropierea unui aparat militar rus cu transponderul oprit. Comparativ cu 2013, numărul acestor incidente a crescut de patru ori, potrivit AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...